„Mânia cea mai rea patimă cu consecințe dezastruoase pentru viața duhovnicească”

O altă formă de înșelare a minții, prin care diavolul încearcă să supună firea umană este mânia. Explicândacestpăcat, Evagrieafirmă: „Cine și-a stăpânit mânia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai ține de viața monahală și e străin de căile Mântuitorului, dacă se zice că însuși Domnul învață pe cei blânzi căile Sale.

De accea, cu anevoie poate fi vânată mintea monahului, care aleargă pe câmpia blândeții. Căci de nici o altă virtute nu se tem dracii ca de blândețe. Acesta a dobândit-o  acel mare Moise, care a fost numit „blând, mai mult decât toți oamenii”. Iar proorocul David a aratat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu, zicând: „Adu-ți aminte, Doamne, de David și de toată blândețea lui”. Însuși Mântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facemurmătoriaiblândețiiLui zicând: „Învățați de la Mine că sunt blând șismerit cu inimașivețiaflaodihnăsufletelorvoastre”.

Iar dacăcineva s-arînfrâna de la mâncări și băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta mânia, acela se aseamănă cu o corabiececălătoreștepe mare, avândpedraculcârmaci. De aceea trebuie să fim cu luare aminte din toată puterea la câinele nostru, învățându-l să rupă numai lupii și să nu mănânce oile, arătând toată blândețea față de toți oamenii. Lumea în care trăim e caracterizată de când se știe de violență: violență întrepersoane, violențăchiarșiîmpotrivaviețiiîncănenăscute, violențăapoi și în relațiile dintre popoare, în fine violență împotriva naturii, împotriva mediului nostru înconjurător de care atârnă însăși existența noastră.

Patima mâniei este o „fierbere a părți irascibile și o mișcare împotriva celui ce ne-a nedreptățit sau a celui ce pare că ne-a nedreptățit; ea sălbăticește sufletul, dar apucămai cu seamămintea la rugăciuneoglindindu-ichipulceluice l-a întristat. Iar când durează mai mult timp și se preface în resentiment, ea produce tulburări în vremea nopții, slăbiciune a trupului și paloare, și atacuri ale fiarelor veninoase. Iar aceste patru semne ce însoțesc resentimentul pot fi găsite ca urmând majorității gândurilor”. Mânia nu e altcevadecâtactivareaeronatășicontrarăfirii, a uneia dintre cele două puteri, cei drept iraționale, dar în sine totuși bune ale sufletului, adică a irascibilității. Cele 2 puteri iraționale ale sufletului irascibilitatea și concupiscența sunt secundare din punct de vedere ontologic.

Mâniosul se face potrivnicMântuitorului Care îndelunga răbdat pentru oameni făcându-se pildă tuturor și în loc să devină sălaș al Sfintei Treimi, își sălbăticește sufletul și devine „o scroafă de mistreț singuratică” asemenea slujitorului necuratului. „Scopul demonilor e ajutat foarte mult de mânia noastră ațățată împotriva firii, fâcându-se de mare folos oricărui vicleșug al lor. De aceeatoțizorescsă o întărâtezișinoapte… De aceea nu trebuie să o întărâtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi o sabie primejdioasă în mâna vrăjmașului ceea ce știu să facă mulți și mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate”.

Rugăciunea unui suflet sărman, biruit de ținerea de minte a răului nu poate fi decât „o tămâie urâcioasă (Is. 1, 13), și psalmodia celui furios e un zgomot neplăcut”, iar gândurile lui „sunt pui de năpârcă (Mt. 3, 7) și aceștia mănâncă  inima ce le-a dat naștere”.Mânia vine împotrivafirii din elementulirascibil al omului,iarcreștinulestechemat în virtutea numelui pe care-l poartă sărăspundăgânduluimâniei cu milăși blândețe pentru ca Dumnezeu să-l învrednicească de vederea unor lucruri mai presus de fire: „adunări ale sfinților îngeri, și cel care nu ține minte răul se exercită în cuvinteleduhovnicești, iarnoapteaprimeștedezlegareatainelor”, pe când cel mânios „visează vise tulburi, și cel furiosîșiînchipuieatacuri de fiaresălbatice”. Pentru avva Evagrie execesul de mânie este cauza căderii îngerilor.

Mânia, care sălbăticește omul, face din el un demon este ciuma rugăciunii după avva Evagrie, „agresivitatea dușmană a vieții duhovnicești în general și a rugăciunii în mod special”. Cel ce se mânie și ține minte răul, oricât ar iubi rugăciunea nu este nevinovat; „cine năzuiește după adevărata rugăciune, dar se mânie și ține minte răul trebuie să fie nebun”. Căci este asemeni acelui cevreasăaibevedereaageră, darîșitulburăochiul. Irascibilitatea stârnită orbește pe cel ce vede.Mânia și rugăciunea curată se exclud reciproc, deoarece „rugăciunea e o odraslă a blândețiiși a nemânierii”. Evagrie prezintă mânia ca cea mai rea patimă cu consecințe dezastruoase pentru viața duhovnicească: „Nici un alt rău nu-l poate face pe om atât de mult demon ca mânia” pentru că „mândria e răul de căpetenie care l-a prăvălit pe pământ pe Lucifer, steaua dimineții”.

Manifestări ale mâniei sunt și: invidia, criticismul, suspiciunea, ura, ținerea de minte a răului, bârfa și calomnia. Opuse mâniei sunt iubirea sau blândețea, căci, „furia, mânia și irascibilitatea le abate iubirea” dar și curajul și răbdarea, iubireamanifestată ca blândețeșismerenie. „Lucrulrăbdăriiși al bărbățieiesteacela de a nu se teme de vrăjmași și a sta tare cu vitejie în fața primejdiilor”. Față de gândurile demonice folosește  mult și aprinderea mâniei pornită împotriva demonului, mânie de care se teme și mai mult când aceasta îi tulbură gândurile și îi strică planurile.

Irascibilitatea ațâțată o liniștesc psalmodia, îndelungă răbdare și mila; îndelungă-răbdare este înărmarea minții, judecată asupra furiei, scăpare a inimii, îndemnul celor obraznici, liniștirea celor tulburați, liman, neînviforat, facerea de bine pentru cei necăjiți, bunătate față de toți. Ocărâtă ea binecuvintează, în necazuri se bucură. Mângâiere a celor asupriți, pecete a bunurilor nădăjduite, cunună a celor chinuiți. Autorul filocalic recomandă pentru a restabiliunanimitateaBisericii: blândețefață de cel rătăcit, dar fermitate față de rătăcirea lui.

Bibliografie: Arhimandrit Grighentie Oțelea – Remedii patristice pentru boli contemporane: Gândurile răutății și tămăduirea lor. Perspective Evagriene, pg. 121 – 125.