„Mănăstirea rezistenței” – Japca și-a serbat hramul

Semeața mănăstire Japca de pe malul bătrânului Nistru, unica mănăstire din țara noastră care a rezistat în ciuda tuturor încercărilor în fața regimului totalitar comunist și a rămas deschisă credincioșilor, și-a serbat astăzi hramul.
În dimineața zilei de astăzi, când întreaga creștinătate prăznuiește înalta şi marea sărbătoare a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, PC Părinte Arhimandri Siluan (Șalari), Starețul sfintei mănăstiri Curchi, Președintele Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” și Protopop de Orhei, însoțit de un grup de părinți ai mănăstirii Curchi, a fost întâmpinat de maica stareță – Monahia Parascheva (Gușan).

PC Părinte Arhim. Siluan a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prilejuită de sărbătoarea hramului mănăstirii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Numeroşi credincioşi au participat la slujba săvârşită în biserica de vară cu hramul „Înălțarea Domnului” a acestei vechi vetre de rugăciune şi cultură, care datează din anul 1825.

După citirea Sfintei Evanghelii, PC Părinte Arhim. Siluan a adresat un cuvânt de învățătură, în care a susținut următoarele: „Ne aflăm astăzi cu toții aici, în această vatră a monahismului din Moldova, unde și-au găsit refugiu pe timp de restriște strămoșii noștri și unde a ars nestinsă candela monahismului, credinței și rugăciunii neamului nostru. Dacă astăzi avem și noi posibilitatea să ne înălțăm smeritele noastre rugăciuni în libertate, pace și comuniune duhovnicească în acest sfânt așezământ monahal, acest lucru se datorează în mare parte starețelor vrednice pe care le-a avut mănăstirea pe parcursul istoriei, care, înarmate fiind cu armele duhovnicești, au luptat cu toți neprietenii Bisericii pentru dreptul la existență, liniște și pace”.

De asemenea, Părintele Exarh a precizat că „Atât în vreme de pace, cât și în vreme de neliniște pentru mănăstire, măicuțele s-au îngrijit permanent de starea spirituală și culturală a credincioșilor, la mănăstire existând pe la începutul sec. XX mai multe școli: o școală medie pentru fete orfane, o altă școală pentru învățătoare și una de gospodărire sătească”.

Totodată, Preacuvioșia Sa a subliniat importanţa pe care a avut-o această mănăstire în decursul istoriei pentru viața religioasă a creștinilor ortodocși din spațiul dintre Prut și Nistru: „Modestia maicilor și bărbăția lor în mărturisirea credinței strămoșești a făcut ca pe altarele sfintei mănăstiri să se aducă necontenit Jertfa cea nesângeroasă a Mântuitorului Hristos, Taina Sfintei Euharistii, care a fost un ajutor și o întărire pentru poporul nostru în cele mai grele momente ale istoriei lui, astfel încât viaţa noastră pământească să înainteze continuu spre viaţa de veci. În acest sens, slujbele mănăstirii, dar cel mai important Sfintele Taine ale Bisericii au fost hrana poporului lui Dumnezeu, «merinde pe calea vieţii veşnice» în pelerinajul ei spre Împărăţia lui Dumnezeu, lucru pe care și astăzi cu multă râvnă continuă să-l facă neobositele măicuțe de la Japca, împreună cu slujitorii și maica stareță Parascheva”.

La finalul serviciului divin, maica stareță – Monahia Parascheva (Gușan), a mulţumit Preacuvioșiei Sale, Părintelui Arhim. Siluan pentru cuvântul de învăţătură, pentru prezența rugătoare în mijlocul obștei mănăstirii și pentru purtarea de grijă pe care o manifestă față de mănăstirea Japca, precum şi tuturor credincioşilor pentru participare la sărbătoarea hramului.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *