Mănăstirea Curchi – o minune în inima Codrilor

Cotind sub pod la intersecţia de la Orhei şi mergînd vre-o zece km pe un drum bun, vedem cupole cu cruci aurite, apoi, şi peretele cu turnuri de pază, şi – ne oprim! Ieşim din maşină vrăjiţi. O măreţie mare a unirii frumuseţii naturii şi creaţiei omului – reflectată în apele lacului se înalţă spre cer biserica Naşterii Maicii Domnului – te face să încremeneşti de încîntare. Culorile aprinse ale bisericii–purpuriu cu alb – de parcă soarele a răsărit deasupra lacului, în înţelegere cu verdeaţa copacilor şi cu cerul siniliu crează un tablou de neuitat, repetat în oglinda lacului într-o manieră impresionistă. Doar mai tîrziu observăm încă o biserică, ridicată pe deal, cu o clopotniţă veche, ce slujeşte drept porţi pentru mănăstire, şi apreciezi frumuseţea şi chibzuinţa ansamblului architectural în general.

De porţile bisericii se apropie un cortegiu de nuntă, tulburînd, pe un timp, simfonia liniştită a diferitor glasuri de păsări, vuietul bondarilor, zgomotul vîntului şi cîntatul cocoşilor din satele din împrejurimi. Făcîndu-şi cruce la icoana Maicii Domnului, toţi intră pe teritoriul mănăstirii, intrăm şi noi. Curtea mănăstirii s-a întins pe o terasă deluroasă cu două nivele, şi acest specific a peisajului a fost folosit cu iscusinţă de creatorii complexului. În zilele noastre această impresie de spiritualitate şi binecuvîntare a acestui loc este intensificată de străduinţa academicianului Alexandru Cibotaru – fostul director al grădinii botanice din Chişinău, care a transformat teritoriul mănăstirii într-un dendrariu cu vegeraţie rară. Cîntările corului de călugări, care-l înlocuiesc pe cel al păsărilor, ne chemă către biserica Sf. Nicolae– în care acum se desfăşoară taina cununiei, însă paşii singuri ne duc pe o cărare îngrijită spre biserica Naşterii Maicii Domnului. Culori aprinse, linii şi forme neobişnuite, bogăţia decorului se adună în această clădire sobră, încununată cu cinci cupole. Columnele albe pe fonul aprins – de ordin corinfic la primul plafon şi ionic – la al doilea, capitelii, cartuşe, geamuri rotunde, înrămate cu ornamente sculptate – totul vorbeşte despre rudenia cu vestita biserică ce poartă numele lui Andrei Pervozvanîi de la Kiev, constriută după proiectul marelui Bartolomeo Rastrelli.

Biserica Naşterii Maicii Domnului de la Curchi, construită în 1866-1872 pe baza donaţiilor, cu folosirea pietrelor vechii biserici cu acelaşi nume, fondată de Toador Sabău în 1810, începînd cu anul 2002 a fost reconstruită din ruini. Două cupole au fost distruse pe timpul războiului, altele două s-au năruit de timp mai tîrziu, – pe teritoriul mănăstirii din 1958 a fost o instituţie tristă – spitalul de boli psihice. În biserica, ce sevrea drept depozit pentru spital, pereţii erau spurcaţi, frescele erau văruite. Astăzi cu o lumină majoră, care te cheamă spre înalt, străluceşte auritul altarului şi superba lustră. Restaurarea interierului încă nu e finisată, biserica este elegantă, asemenea unei săli de paradă a unui palat.

Cu toată minunăţia mănăstirii, pe teritoriul acesteia au mai rămas obiecte de restaurat, înconjurate de un gard de construcţii. Comparîndu-le cu biserica deja restaurată şi cu cheliile călugărilor ce stau pe perimetrul peretelui de piatră, construcţiile gospodăreşti, reprezintă în sine un exemplu minunat al arhitecturii bisericeşti, apare dorinţa de a repeta cuvintele Arhimandritului Siluian (Şalaru) stareţul mănăstirii Curchi:”Ne închinăm cu multă recunoștință și smerenie tuturor celor care au contribuit la refacerea sfintei mănăstiri Curchi înalți demnitari de stat, oamenilor de afaceri, dar și bunilor noștri creștini din satele și orașele Țării noastre”.

Cînd şi cum a apărut mănăstirea? Schitul simplu de lemn cu numele mucenicului Dumitru, după cum se cunoaşte din surse documenatre, a fost fondat în 1765 -1773 de către fraţii Iordache şi Mihai Curchi. Iordache, care s-a călugărit cu numele Ioan, a devenit primul stareş al Mănăstirii. Potrivit unei legende, fraţii erau războinici, şi odată spre seară ieşind din Codri, au ucis doi drumeţi – un bărbat şi o femeie. Cînd au vrut să-i jefuiască, au recunoscut părinţii lor omorîţi. Atunci ei s-au pocăit de tot răul care l-au săvîrşit, au fondat un schit, călugărindu-se. Altă legendă spune că fraţii Curchi, care se salvau de tătari împreună cu copiii vecinului – preotul satului, nu i-au putut salva de duşmani, şi ca semn de pomenire a copiilor inocenţi, au construit o mănăstire pe locul unde aceştea au fost omorîţi.

Aşa sau altfel, mănăstirea există, şi următoarele date documentare despre faptul că prima biserică din piatră a Naşterii Maicii Domnului a apărut pe timpul lui T. Sabău, care în 1808 a alipit mănăstirii 550 ha de pămint şi alte averi. Acesta a decedat în 1814, primind numele Filaret, şi este înmormîntat în curtea bisericii. Mănăstirea o ducea bine, se ocupa de binefacere, organiza zilnic mese gratuite. Din 1812 pentru copiii din sat lucra şi o şcoală pe lîngă mănăstire. Călugării făceau rezerve de peşte, fructe uscate, păşteau animalele, făceau vin. Din documentele de arhivă se cunoaşte: unele produse din gospodăria mănăstirii se distribuiau pentru masa împăratului din Sankt-Petersburg.

Şi azi, călugării nu-şi petrec zilele doar în rugăciuni, dar şi muncind cu smerenie. Ei au un program strict, se trezesc la 5-30 dimineaţa.

La mănăstire, mai bine zis la pereţii mănăstirii, care ascundeau spitalul psihiatric călugării s-au întors în 1995, însă spitalul a fost transferat la Orhei doar în anul 2001, după intervenţia conducerii ţării. Primul serviciu divin – în cea mai mică biserică Sf. Dumitru, care s-a păstrat pînă acum, (ridicată în 1844), a fost ţinut de mitropolitul Vladimir încă în anul 1993. Cînd preoţii stropeau biserica cu aghiazmă, din peretele văruit cu grijă, s-a desprins o bucată de tencuială, deschizînd o frescă cu chipul lui Sf. Dumitru, care s-a păstrat foarte bine. Iar în timpul restaurărilor au fost găsite cîteva morminte, accesorii bisericeşti, monede vechi şi cărţi cu copertă de metal. De pe timpul fondării mănăstirii s-au păstrat şi cîţiva stejari cu vîrsta de 200-350 ani.

Mănăstirea Curchi – nu este doar un important centru duhovnicesc, dar şi un loc de pelerinaj pentru turişti, acest fapt fiind recunoscut şi de călugării de aici. „Și unde dacă nu aici, iubite vizitator, vei putea simți că nu ești singur, că Dumnezeu te iubește. În inima bătrânilor codri, sub cupolele chinoviei îl vei simți pe Dumnezeu aproape” – citim în adresarea Arhimandritului Siluian, pe site-ul mănăstirii.

Material pregătit de: Cudreavţeva Elena