Mănăstirea Curchi l-a prăznuit prin slujbă arhierească pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron

În prima sâmbătă a Postului Mare, dedicată Marelui Mucenic Teodor Tiron, cunoscută sub denumirea de Sâmbăta colivelor, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la care au participat mulțime de credincioși.

În cadrul slujbei divine, credincioșii s-au spovedit și s-au cuminecat cu Trupul și Sângele Mântuitorului, după nevoința duhovnicească din prima săptămână a Postului Mare.

În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiţi, credincioșii participă la slujbe de pomenire a celor plecaţi la Domnul din neamul lor, aducând jertfe, drept pomană pentru sufletele celor adormiţi.

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron – în aceasta zi încep pomenirile celor trecuți în lumea veșniciei. Aceste pomeniri se vor face în fiecare sâmbată din Postul Mare, până în sâmbăta Floriilor.

Biserica Ortodoxă prăznuiește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de sfântul Ioan Damaschin.

După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin și era de fel din mitropolia Amasiei (provincia Pont), din localitatea ce se chema Himialon. Era militar, și a pătimit în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). În primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moarte.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *