Liturghie arhierească în Duminica a IV-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi

Preasfinţitul Siluan de Orhei, Episcop-vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat în Duminica a IV-a după Rusalii, 24 iunie 2018, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul obștii monahale de la Curchi.

La slujba arhierească duminicală au fost prezenţi numeroși credincioşi și copii.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenți despre virtuţile sutaşului din textul biblic citit astăzi (Matei 8, 5-13).

„Credința sutașului era atât de mare încât știa clar și credea că doar Porunca Lui Hristos este de ajuns să-l ridice pe cel bolnav și astfel a considerat de prisos să-l aducă pe cel suferind acolo. Anume din acest motiv sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face”. Auzind acestea, Iisus S’a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n’am aflat atâta credinţă!” (Matei 8,8-10). După ce a auzit această mărturisire sinceră, ceva nemaiîntâlnit de El până acum, Mântuitorul S-a minunat, zicând că nu a întâlnit nici la israeliteni atâta credință, dându-l exemplu întregii mulțimi și altora, încât să dorească să-i urmeze râvna lui. Lauda Mântuitorului nu s-a limitat numai la cuvinte, ci răsplătindu-i credința lui, i l-a dat pe cel bolnav vindecat.

Să auzim și noi, iubiți credincioși, cei care trebuie să-L primim pe Hristos, pentru că putem să-L primim și acum. Să-l ascultăm și să luăm pildă din râvna lui, urmând și noi exemplul acestui sutaș și să-L primim cu aceiași dispoziție largă. Pentru că și atunci când îl primim pe sărac, pe cel însetat și pe cel gol, pe Hristos îl primim și îl așezăm la masă cu noi”, a subliniat Preasfințitul Siluan.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc al mănăstirii, condus de dl Dumitru Buga.