Lacomul de avere îşi cumpără iadul

Omul este încercat prin două moduri: prin necazuri și prin îmbelșugare a vieții sau avuții. Pentru că nu îi este atât de ușor sufletului să nu se clatine în vremuri grele, atunci când este cercetată prin răbdare puritatea inimii lui, sau când este preaslăvit de toți – să nu se umple de trufie.

Una dintre pildele ispitelor datorate vieții îmbelșugate este și cea cu bogatul pe care am auzit-o citindu-se astăzi (Luca 12, 16-21). Acesta avea o bogăție, dar nădăjduia că va dobândi și alta. Și i-a dăruit Dumnezeu multe alte bogății pentru ca sufletul lui să devină mai iubitor și mai pașnic. Pentru că zice Evanghelistul Luca: „Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n’am unde să-mi adun roadele? Şi a zis: Aceasta voi face: Strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele” (Luca 12, 16-18).

Ne întrebăm cu toții însă de ce aveau un belșug atât de mare ogoarele unui om care nu urma să facă nici un bine cu bunurile pe care le va dobândi?

Prin aceasta Dumnezeu ne arată îndelunga Sa răbdare și că bunătatea Lui aduce pedeapsă peste cei vicleni. Pentru că El „face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Acest bogat, nesocotind deloc porunca: „Nu te da în lături de la a-i face bine celui lipsit atunci când mâna ta poate să ajute” (Pilde 3, 27) și „mila și adevărul să nu te părăsească” (Pilde 3, 3), aflându-se într-o astfel de mare nedumerire, era chinui, necăjit și neputincios în fața unei atât de mari îmbelșugări. Astfel, a ajuns să se plângă asemenea săracilor. Aceasta este caracteristic celor lacomi, deoarece ei nu se bucură de ceea ce dobândesc, ci toate acestea le aduc tristeți, suspine, griji și încurcături uriașe în viață din teama de a nu pierde nimic din cele pe care le are sau să dea ceva celor săraci.

Această patimă a lăcomiei de avere, zice Sf. Vasile cel Mare, se aseamănă cu cea a lacomilor de mâncare, care preferă să vomite din prea multă mâncare, decât să dea ceva din cele rămase celor lipsiți. Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune că nu există om mai nesocotit decât lacomul de bani, care adună mereu şi totdeauna trăieşte în lipsă şi în cele din urmă îşi cumpără iadul cu economiile pe care şi le-a adunat.

Trebuie să realizăm Cine este Dătătorul acestor bunătăți! Și că noi nu suntem decât slujitori ai lui Dumnezeu și doar administratori pentru semenii noștri. Toate câte le avem în mâinile noastre  sunt străine pentru noi, căci ne desfată vremelnic și se scurg repede ca apa și se pierd. „Semănați fapte bune, căci numai așa veți secera milostivire” (Osea 10, 12), zice Proorocul, căci „un nume bun este mai de preț decât bogăția” (Pilde 22, 1).

Pilda bogatului osândit trebuie să ne însoțească întotdeauna. Acesta, păzindu-și cele prezente, și luptându-se pentru cele nădăjduite, trece cu vederea faptul că mâine poate nu va mai fi în viață și păcătuiește față de ziua de astăzi, îngrijindu-se pentru cea de mâine. Căci încă nu își adunase roadele, dar păcatul lăcomiei îl dobândise. S-a arătat neputincios pentru orice bine și fără de rod, căci neavându-le încă îi invidia pe cei care aveau nevoie de ele.

La fel ca și bogatul din pericopa evanghelică de astăzi, și noi suntem foarte des nesimțiți față de bunătățile sufletului, încât îi oferim spre îngrijire mâncărurile destinate trupului. Și deoarece cugetarea noastră este lumească și avem pântecele drept „dumnezeu”, numele care ni se potrivește este cel pe care ni l-a dat însuși Domnul: „Nebunule!, în noaptea aceasta îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Batjocorirea nesăbuinței este un rău mai mare decât chinul veșnic!

Creștinul virtuos, plin de fapte bune, care îl are pe Dumnezeu în viața sa, are mai multe bunuri de care să se desfete, prin veselia cea bună a sufletului; iar la plecarea din această viață va fi primit de Dumnezeu în rândul celor drepți, unde va fi lăudat de sfinții îngeri și toți oamenii de la facerea lumii îl vor ferici.

Această slavă veșnică, Împărăția Cerurilor, răsplata bunei întrebuințări a acestor lucruri trecătoare să ne-o dorim cu toții, făcându-ne vrednici în ziua judecății de cuvântul Mântuitorului: «Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine» (Matei 25, 34-36). Amin.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *