ÎPS Mitropolit Vladimir l-a felicitat pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalaru) cu prilejul aniversării a 21 de ani de slujire monahală

Preacuvioșia Voastră,

Vă aducem omagiile noastre cu frumosul prilej al aniversării a 21 de ani de când Domnul V-a învrednicit să îmbrăcați cinstita haină a monahismului.

În acest răstimp ați reușit să Vă recomandați drept un nevoitor râvnitor și iubitor de Adevăr, ați împletit armonios rugăciunea călugărească cu munca asiduă, contribuind la renașterea și valorificarea patrimoniului Ortodox autohton. Astfel numeroasele exemple bineplăcute de trăire creștinească ale Preacuvioşiei Voastre sunt binecunoscute şi urmate de către confraţii întru slujire şi nenumăraţii fii şi fiice duhovniceşti.

La ceas aniversar, ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă dăruiască cu toate binefacerile Sale pentru a Vă putea continua vocaţia cu aceiaşi dragoste şi dedicaţie, ferit fiind de răutăţi şi cumpene.

***

Să ne trăiţi la mulţi ani!

 Cu arhiereşti binecuvântări,

 + VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *