ÎPS Bartolomeu Anania – Cuvânt la Duminica a 4-a din Postul Mare

Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie de astăzi este una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi prin emoţionantul şi profundul răspuns pe care omul simplu l-a dat la întrebarea lui Iisus. Ştim foarte bine ca înainte de a săvârşi o vindecare, atunci când un bolnav, un suferind oarecare Îi cerea să-l aline, Iisus îl întreba: „Crezi tu că pot face Eu aceasta?” – era o întrebare scurtă şi esenţială. Iar dacă insul răspundea: „Cred, Doamne!”, atunci Iisus săvârşea minunea.

Ce înseamnă aceasta, iubiţii mei? Că puterea lui Dumnezeu trebuie neapărat să se întâlnească cu credinţa omului pentru ca o minune să se înfăptuiască. Să nu spună nimeni ca Dumnezeu este Atotputernic şi face minuni fără ca eu să particip! Nu este adevărat! Toată viaţa creştină este o permanentă conlucrare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu face nimic fără participarea efectivă şi conştientă a omului, iar această participare se face întâi prin actul credinţei.

Iubiţii mei, credinţa este dinamică. Când ucenicii Îl întreabă pe Iisus: „De ce noi n-am fost în stare să scoatem demonii?” Aicea trebuie să vă spun că ucenicii primiseră această putere de la Iisus, primiseră puterea de a scoate demoni, de a vindeca boli, de a călca pe şerpi şi pe balauri dar, totuşi, când ei au încercat n-au fost în stare. Şi ce le-a spus? „Din pricina puţinei voastre credinţe.” Credinţa, iubiţii mei, este lucrătoare. Credinţa este energie, credinţa este putere şi se manifestă şi cantitativ: ai credinţă puţină sau ai credinţă multă sau ai credinţă totală. Dacă nu ai credinţă totală sau nu ai credinţă foarte multă nu poţi participa la lucrarea lui Dumnezeu pentru lucrurile foarte importante oricât ai vrea tu.

Dacă este şi mai puţină, cu atât mai puţin. Să luăm un exemplu la îndemâna tuturor. Vrei să-ţi fierbi un ceai. Pentru aceasta reşoul tău trebuie să se încălzească şi să fiarbă apa la 100 de grade. Dar curentul electric este slab, s-a întâmplat ceva pe reţea şi nu-ţi încălzeşte apa decât la 50 de grade, la 60, la 70, la 80. Apa nu fierbe. Şi dacă nu fierbe nu poţi să-ţi faci ceaiul. Ceaiul presupune o infuzie, buruienile pe care le pui acolo trebuie să treacă prin 100 de grade. Ei bine, curentul există, dar este slab. Şi fiind slab, pe tine nu te ajută cu nimic, tu vei rămâne fără ceai. (…) Aşa trebuie înţeleasă şi credinţa: dacă este multă, mult lucrează, mult poate, iar dacă este puţină, puţin lucrează, şi dacă lucrează sub trebuinţele tale ea devine ineficientă, este ca şi cum n-ai avea-o.

De aceea, iubiţii mei, nimeni dintre noi să nu se laude că are credinţă foarte puternică. Dar ea să fie măcar cât grăuntele de muştar ca să poată muta munţii din loc. A avea credinţă insuficientă înseamnă de fapt a nu avea deloc. Dar aceasta nu trebuie să ne descurajeze pentru că nici ucenicii nu s-au descurajat. Ei l-au întrebat pe Iisus doar ca o nedumerire: „De ce n-au fost în stare?” “Pentru puţina voastră credinţă, pentru că n-aveţi suficientă credinţă.” (…) A venit Iisus, omul i-a spus      ce-a păţit: „Iată, Doamne, am fost la ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au fost în stare”. Şi aici, vă rog, să reţineţi aceasta esenţială, scurtă conversaţie dintre acest om şi Iisus. El începe cu un dubitativ, începe cu o îndoială, cu alte cuvinte zice: „L-am dus la ucenicii Tăi şi n-au fost în stare. Dacă Tu poţi ceva, ajută-ne. Ai milă de noi.” Auziţi: „Dacă Tu poţi ceva?” Omul se îndoia. Nu i-a spus: „Am venit la Tine pentru că ştiu că Tu poţi, eu cred că Tu poţi să scoţi demonul.” Nu! Nu! Nu! “Dacă Tu poţi face ceva?” Iar Iisus i-a răspuns pe măsură: „Dacă tu poţi crede, toate îi sunt cu putinţă celui ce crede.”

Omul I s-a adresat cu o îndoială, cu o expresie dubitativă şi Iisus i-a replicat tot cu o expresie dubitativă: omul: „Dacă Tu poţi face ceva”, Iisus: „Dacă tu poţi crede.” Şi atunci omul a exclamat cuvintele extraordinare – pe care, vă rog, să le reţineţi pentru că sunt de o măreţie şi de-o adâncime nemaipomeninte – cu glas mare şi cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Veţi pune problema logic: atunci omul acesta avea credinţă sau n-avea credinţă? Minţea sau nu minţea? Cum adică, cred pe de o parte şi necredinţa pe de altă parte? Ei bine, iubiţii mei, necredinţa lui nu era totală, era o credinţă şubrezită, era acea credinţă insuficientă ca să poată lucra – de care v-am vorbit. Aceasta puţină credinţă este uneori echivalentă cu necredinţa, cu lipsa totală de credinţă, pentru că nu lucrează la nivelul la care vrei tu să lucreze. Şi atunci a recunoscut pe de o parte că nu are atâta credinţă, dar pe de altă parte L-a rugat pe Dumnezeu Iisus să-i ajute necredinţei lui să devină credinţă totală.

Ce înseamnă aceasta, dragii mei? Că pentru a ne înzestra cu credinţă avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem agonisi credinţa doar pe propria noastră putere. De aceea credinţa se numeşte virtute teologică, adică o virtute care se obţine şi prin ajutorul lui Dumnezeu prin această conlucrare dintre om şi Dumnezeu. (…) Dar cum să se roage omul care nu crede sau nu crede suficient sau care se îndoieş-te? Poţi să te rogi, chiar dacă nu crezi. Ştiţi în ce constă puterea credinţei? Chiar dacă se manifestă rugăciunea prin îndoială: „Doamne, Dumnezeule, nu cred că exişti, dar dacă exişti, ajută-mă!” Şi Dumnezeu te ajuta chiar dacă ai pus pe „dacă” înainte. Este suficient să-L strigi cu disperare. De aceea, dragii mei, este Dumnezeu mare, pentru că El rămâne ultima noastră soluţie. Şi rămânând ultima noastră soluţie este şi şansa noastră de a ne mântui.

Aşadar, întorcându-vă la casele voastre ţineţi minte ceea ce aţi învăţat astăzi, nu atât de la mine, cât din Sfânta Evanghelie pe care am încercat să v-o dumiresc: să vă hrăniţi puţina credinţă cu câte un adaus de credinţă, în aşa fel încât ea să devină lucrătoare şi, devenind lucrătoare, să devină împreună lucrătoare sau colaboratoare a lui Dumnezeu. Şi în această întâlnire dintre Dumnezeu cu putrerea Lui şi între om cu credinţa lui, totul este posibil şi nimc nu este fără putinţă. Aşa să vă ajute şi să ne ajute Dumnezeu în veci!

sursa: ÎPS Bartolomeu Anania transcriera unor frgamente din predica rostită în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, 2003