Îndemn la rugăciune: clopotele tuturor bisericilor din cuprinsul Mitropoliei vor fi trase zilnic la ora 12.00

Preasfințiți ierarhi, preacucernici părinți protopopi, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,

Trăim clipe deloc ușoare. Întreaga lume este alarmată de răspândirea virusului Covid-19. Și în țara noastră numărul celor contaminați este în continuă creștere.

Pentru a învinge încercările la care suntem supuși, dar și pentru a înainta duhovnicește spre sărbătoarea Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a rânduit ca în această perioadă, în toate lăcașurile de cult din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, toate clopotele să bată începând cu ora 12.00, timp de 3 minute.

În aceste momente, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune pentru cei afectați de coronavirus, pentru personalul medical din sistemul sanitar și pentru toți cei care se luptă pentru împiedicarea extinderii acestei epidemii.

Decizia de a trage clopotele și de a ne ruga împreună este luată în contextul epidemiei de Covid-19 și al decretării stării de urgență.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *