În prima Duminică după Arătarea Domnului, PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sf. Liturghie la Mănăstirea Curchi

În prima duminică după luminatul praznic al Arătării Domnului, 8/21 ianuarie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove și Egumen al sfintei mănăstiri Curchi, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Această întâlnire euharistică a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească atât pentru obștea monahală, cât şi pentru enoriașii prezenţi la serviciul divin.

Alături de ierarh, la Sfânta Liturghie s-a rugat și soborul de slujitori ai așezământului monahal, printre care și Pr. Dr. Ștefan Iloaie, Profesor Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din or. Cluj-Napoca, România.

În cuvântul de învățătură adresat după citirea Evangheliei, Preasfinția Sa a explicat învăţăturile ce reies din pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Luca (cap.19, vs.1-10), în care ni se prezintă întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Zaheu vameșul.

Episcopul Vicar mitropolitan a vorbit despre starea păcătoasă și de cădere care îl slăbește și urâțește pe om, arătând că Domnul Hristos îi așteaptă permanent pe cei păcătoși, pe cei pierduți, ca să se întoarcă la pocăință și chiar le iese în întâmpinare.

De asemenea, Preasfinția Sa, i-a îndemnat pe cei prezenți să se întoarcă pe drumul mântuirii asemenea vameșului Zaheu, în sufletul căruia se petrecuse o schimbare radicală: părerea de rău pentru păcatele săvârșite și dorința fierbinte de a se întâlni și uni cu Dumnezeu pentru totdeauna.

Răspunsurile liturgice la slujbă au fost oferite de către corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *