În Duminica Sf. Grigorie Palama, PS Episcop Siluan de Orhei a oficiat Liturghia Sf. Vasile cel Mare în mijlocul obștii monahale de la Curchi

„Celor care umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumina, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne noua și ziua cea vestită a patimii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne!” (Stihira Triodului, glasul 6)

După ce am prăznuit în duminica I a Postului Mare Triumful Ortodoxiei, astăzi, în duminica a doua din post, continuând urcușul nostru duhovnicesc pe treptele Postului Mare spre Înviere, prăznuim pe Sfântul luminii necreate – Marele Ierarh Grigorie Palama. Această duminică se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama încă din anul 1368 – anul canonizării acestui mare și valoros ierarh și teolog al Bisericii Ortodoxe.

În această frumoasă duminică a Postului Mare, având acest minunat prilej de desfătare duhovnicească și comuniune liturgică, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ierarh Vasile cel Mare, în biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Curchi, înconjurat de preoții slujitori și în prezența a numeroși enoriași ai așezământului monahal.

După citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, PS Siluan a rostit un cuvânt de învățătură în care a îndemnat monahii, credincioșii, pelerinii și închinătorii la trăirea intensă a dreptei credințe, la curățirea sufletului prin post, rugăciune fierbinte și milostenie, avându-l rugător, îndrumător și mijlocitor în toate pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, pe care-l prăznuim astăzi.

De asemenea, Episcopul de Orhei a îndemnat credincioșii să frecventeze Sfânta Biserică, Casa Domnului în care primim vindecare și alinare de toate bolile și neputințele noastre, având în toate răbdare și aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate: „Iubiți credincioși, păcatele sunt cauza celor mai cumplite boli! De aceea, și noi, păcătoși fiind, avem nevoie de vindecarea trupului și a sufletului. Pentru a primi aceasta trebuie să nu fim nepăsători față de Sfânta noastră Biserică și de lucrarea ei în lume. Pentru că Ea este „noul Capernaum”, care se tâlcuiește Casa Mângâierii…. ”.

Totodată, Episcopul de Orhei  a vorbit celor prezenți şi despre complexitatea teologică a învăţăturii Sfântului Grigorie Palama: „Sfântul Ierarh Grigorie, Arhiepiscopul Tesalonicului, îi învăța pe toți adevărul, că sfinții mult-rugători și smeriți, când Dumnezeu voiește, pot vedea încă din viața aceasta pământească, în trup fiind, slava sau lumina Împărăției cerurilor, care este lumina necreată și veșnică.

Această lumină sfântă s-a arătat Sfinților Apostoli Petru, Iacov și Ioan la Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor (Matei 17, 1-9; Marcu 9, 1-9; Luca 9, 27-36), ea fiind harul Preasfintei Treimi împărtășit îngerilor și sfinților, ca lumină, pace și bucurie.

Învățătura Sfântului Ierarh Grigorie Palama, întemeiată pe învățătura Sfintei Scripturi, pe scrierile și experiența Sfinților Bisericii, este o notă caracteristică Ortodoxiei, apărată puternic de curentul isihast din secolul al XIV-lea împotriva teologiei raționaliste și reducționiste scolastice.

Duminica Sfântului Grigorie Palama, a II-a din Postul Păresimilor, iubiți credincioși, ne cheamă să ne luminăm prin rugăciune, prin post, prin fapte bune, prin citirea Sfintei Scripturi, prin citirea vieților sfinților, prin citirea scrierilor sfinte și prin toată fapta cea bună”, a încheiat Preasfinția Sa.

Serviciul divin a culminat cu împărtășirea clerului și a credincioșilor cu Sfintele Taine: Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Vă dorim mult spor în urcușul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paști, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să vă binecuvânteze: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” Amin! (2 Corinteni 13, 13).

Serviciul de presă al Vicariatului de Orhei