Ierarhul Orheiului, PS Episcop Siluan, a binecuvântat lansarea Caravanei Naționale Off Road 4×4, în ajunul praznicului Nașterii Domnului

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove de comun cu Inspectoratul General al Poliției, reprezentanții Asociației TERRA VALAHIA și alți parteneri și oameni cu inimă mare, continuă să aducă lumina în casele și sufletele celor peste 300 de familii ai căror membri sunt mai triști decât noi, și în care viețuiesc în jur de 1500 de copii.

Sâmbătă, 5 ianuarie 2019, în Piața Marii Adunări Naționale din centrul capitalei a fost dat startul Caravanei Naționale Off Road 4×4 în orașele și satele din întreaga țară.

Organizatorii Caravanei și-au propus să facă mai frumoasă măcar o mică parte din viața unor oameni nevoiași. Entitățile organizatorice sunt deja la cel de-al treilea maraton al carității.

La eveniment, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a participat și PS Părinte Siluan al Orheiului, Vicar mitropolitan, însoțit de un sobor preoțesc al catedralei mitropolitane din capitală.

După oficierea unui Tedeum de binecuvântare la drum, PS Siluan a transmis participanților la Caravană mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir și a stropit cu apă sfințită mijloacele de transport.

Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit cu haine, produse alimentare, transport și alte mijloace la această campanie umanitară.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *