„Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 11, 20)”

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii, ne prezintă o scenă înfricoşătoare în care Domnul nostru Iisus Hristos vindecă un om posedat de diavol.

Acest om, care locuia în ţinutul numit al Gherghesenilor, era îndrăcit şi se încuibaseră în el o legiune de demoni, fapt pentru care el ajunsese să trăiască departe de comunitate şi locuia printre morminte. Până atunci nimeni nu putea să-l liniştească ori să-l ţină legat pentru că devenise foarte brutal şi de aceea mulţi evitau să meargă pe acel drum. Oricine îl vedea pe acel om se temea pentru că era înfricoşător atât la vedere cât şi prin comportament. Urâţenia diavolilor se exterioriza în afară pe chipul acelui om şi în felul acesta el inspira frică pentru orice trecător. Ce se întâmplă la un moment dat? La vederea Mântuitorului demonii îl scot pe om din groapă unde stătea şi încep să strige: ,,Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!?”(Luca 8, 28).

Mântuitorul l-a vindecat pe cel demonizat. Ce însemnează un om demonizat? Un om care nu e stăpân pe sine, un om care este sub stăpânire, sub o stăpânire necunoscută, sub o stăpânire rea, sub o stăpânire care dă nelinişte şi zbucium şi durere. De aceea, noi trebuie să înţelegem ce însemnează Sfânta Evanghelie de astăzi. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că noi, întodeauna avem în jurul nostru şi pe cel rău. Ne-ar fi mult mai uşor să mergem spre bine dacă nu am fi amestecaţi cu răul. Numai Biserica ne izbăveşte de rău. De aceea, i-a spus Mântuitorul celui vindecat: „Spune celor ai casei tale cât bine ţi-a făcut ţie, Dumnezeu!” În lumea aceasta, binele nu este întâmplător, ci binele izvorăşte din Cel ce este sfinţenia şi binele absolut care este Dumnezeu. Dumnezeu este izvorul a tot binele, după cum este Creatorul lumii întregi şi Creatorul nostru.

Dumnezeu ne-a creat ca noi să fim fericiţi, ca noi să avem părtăşie cu El, că Dumnezeu însemnează nu numai putere. Ştim că Dumnezeu este atotputernic. El ne-a creat, viaţa ne-o poate lua oricând. Viaţa este darul lui Dumnezeu şi ne poate lua oricând darul acesta. Dumnezeu nu este numai atotputernic, atotştiutor, ci Dumnezeu este şi atotbun. Dumnezeu este blând, milostiv şi cea mai mare bucurie a noastră este că Dumnezeu este iubitor de oameni.Tocmai de aceea, Mântuitorul Hristos, ca Fiu al Dumnezeu a cutreierat toată Ţara Sfântă şi pe oricine a întâlnit în cale, nu l-a lăsat fără ajutor. A întâlnit oameni flămânzi, i-a săturat. A întâlnit oameni bolnavi, i-a vindecat. A întâlnit oameni cuprinşi de duhuri necurate, i-a slobozit. A întâlnit mame sau taţi care îşi duceau copii la groapă sau surorile. A întâlnit în Betania pe Marta şi Maria care îngropaseră pe Lazăr şi plângeau, a înviat şi morţii. Puterii lui Dumnezeu, nimic nu îi stă în cale.

Pe noi ne iubeşte Dumnezeu atât de mult şi ne-a făcut după chipul Său. Pentru că ne-a făcut după chipul Său, ne-a făcut să ajungem la asemănare cu El. Dumnezeu cel bun, Cel Care e este şi bucurie, Cel care este şi lumină şi pace şi dragoste şi dreptate, Dumnezeu are din partea noastră un mare neajuns. Ne-a făcut cu voie liberă şi ne-a îndemnat să alegem binele şi să fugim de rău. Dumnezeu nu sileşte voinţa noastră. Atunci când noi alegem răul în loc să alegem binele, bucuria lui Dumnezeu se umbreşte cu răutatea noastră. De aceea, ceea ce nu face Dumnezeu din ce poate, nu ne sileşte niciodată să facem ce vrea El, ci ne cheamă să facem binele şi doreşte să facem binele. Cel mai mare neajuns înaintea lui Dumnezeu este că noi, de cele mai multe ori, nu ne unim cu binele, ci ne unim cu răul.

De aceea, Dumnezeu a întemeiat Biserica, ca prin Biserică să îndepărteze răul de la noi. Nimic nu poate îndepărta răul de la noi, cum îndepărtează Biserica. Ea este cetatea sufletelor noastre. În Biserică, Mântuitorul Şi-a aşezat slujitorii Săi şi ne cheamă cu glasul Evangheliei Sale să venim la El toţi cei osteniţi şi împovăraţi să ne dezbrăcăm de poverile păcatului. El Însuşi stă de faţă în Biserică, dar din pricina neputinţelor noastre, ochii noştri cei trupeşti şi, adeseori, ispitiţi de cele vremelnice şi seducătoare, sunt cu neputinţă de a vedea pe Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu S-a făcut văzut în trup. Noi niciodată nu am văzut dumnezeirea, măreţia lui Dumnezeu. Venim la sfânta biserică unde Dumnezeu Şi-a aşezat slujitorii Săi. Venim aici să ne descătuşăm de păcate, să ne despărţim de rău. Să osândim răul şi să ne unim cu binele.

Să ne păzim inima curată de patimi şi mai ales de mîndrie, ca să devenim scaun al Preasfintei Treimi. Să ne păzim trupul curat de beţie şi desfrîu, ca să devină „templul Duhului Sfînt”. Să fugim de diavolul mîndriei, care ucide pe cei mai mulţi oameni, ştiind că Dumnezeu, celor mîndri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Să ne ferim de cursele Satanei, de patimile tinereţii, de vrăjitorie, de înjurături şi drăcuit, de beţie şi vorbe deşarte, ştiind că prin acestea ne înstrăinăm de Dumnezeu şi ajungem să păţim ca omul demonizat din Evanghelia de astăzi.

Să ne rugăm Mîntuitorului Hristos să alunge patimile şi duhurile rele din noi, să ne ierte păcatele, să ne vindece bolile şi să ne facă locaşuri ale Preasfintei Treimi. Amin.