Duminica slăbănogului

Perioada Postului Mare a fost una în care Biserica ne-a pregătit și a avut grijă să putem întra cu adevărat în sărbătoare, iar prin sărbătoare în Hristos care ne este tuturor împlinire.

        Și gustând pe deplin din El, văzându-L înviat și vorbindu-ne fiecărui, deși uneori ne pare ca este grădinarul (Ioan 20. 15), pipăindu-L și atingându-ne de ranele și coasta Lui (Ioan 20. 25) ne-a dat posibilitatea să înțelegem că avem în fața noastră un Dumnezeu Viu, ce calcă cu moartea pe moarte și învie, înviind sufletele noastre. Un Dumnezeu  pe care cunoscându-L, avem datoria să fim o strălucire a prezenței Lui în lume, să spunem tuturor despre cele ce urechile noastre au auzit și mîinile au pipăit.(1Ioan 1.1-3)

       Îndrăznim să spunem că dacă cineva din noi pe fundalul acestor evenimente pline de bucurie și profunzime, înca n-a înțeles că porțile iadului au fost zdrobite și moartea omorâtă, iar oamenilor li s-a dăruit nemurirea, rămâne în afara sărbătorii, iar vestea că HRISTOS A ÎNVIAT se transformă automat într-o salutare banală.

      În această duminecă zisă a slăbănogului, Dumnezeu ne pregătește de un alt eveniment important: întemeierea Bisericii Lui car nu va fi biruită de porțile iadului. (Matei 16.18) O duminecă în care ni se amintește de fiecare dată că fiind membri ai Bisericii ce se aseamănă cu scăldătoarea Viterzda doar că are șapte pridvoare, care sunt Sfintele Taine, Îl avem pe Hristos prezent în problemele si bolile noastre. Și fiind El alături, nu avem dreptul să ne plângem că nu este om care să ne arunce în scăldătoare cănd se tulbură apa.(Ioan 5. 7)

      În momentul când lumea și cele ale ei încearcă din răsputeri să ne propună îndulcirea doar de momentul trecător al oarecărei sărbători, Hristos prin Biserică ne propune o trecere din bucurie în bucurie și din slava în slavă până la sosirea zilei celei neînserate a Împărăției lui Dumnezeu.