Duminica Orbului din naştere – Duminica a VI-a după Paşti

Prin minunea vindecării trupești și sufletești a orbului din naștere, Mântuitorul nostru, ca un medic înțelept și grijuliu, vrea să-i vindece pe cei orbi cu mintea, prin mijlocirea unui orb la trup, care s-a întâmplat să fie prezent acolo și care nu orbise de vreo boală, ci astfel apăruse în viață.

Modul prin care Domnul nostru Iisus Hristos face acest lucru depășește orice logică și pricepere omenească, deoarece vindecarea omenească și știința medicinei se ocupă doar cu acele maladii care apar în organism în timp, neocupându-se cu vindecarea unei probleme din naștere, ba mai mult chiar, nici cu toate bolile care apar după naștere.

Dumnezeu nu L-ar fi osândit pe acel orb din pricina păcatelor părinților lui, căci nu-l pedepsește pe un om în locul altuia. La fel nici pentru păcatele lui nu a fost pedepsit, căci se născuse orb, știind că nimeni nu păcătuiește înainte de naștere.

Această pătimire, după cum arată Mântuitorul ucenicilor Lui, n-a venit pentru păcate, ci constituie pregătirea iconomiei viitoare, încât cel care este considerat a fi om obișnuit să lucreze mai presus de om și Ziditorul tuturor, după prima creație, să găsească pretext pentru o nouă creație. Ca prin aceasta poporul învârtoșat și abătut să se întoarcă la Dumnezeu și să I se închine, în loc să arunce cu pietre. Așadar, să fie luminați ochii care nu văd, ca să strălucească în sufletele celor lipsiți de înțelepciune Soarele Dreptății.

Ochiul este o creație vrednică de admirație. Pentru că el ni-L descoperă pe Dumnezeu, cercetând cu acrivie toată zidirea și vădindu-L din lucrări pe Dumnezeu Creatorul. De aceea și oamenii, când se privesc între ei, devin unul oglinda altuia.

În această relatare a Evanghelistului Ioan aflăm că un vas de tină a primit lumina fericită și luminată a dumnezeirii, slujind așa cum candela slujește lumina.

Vindecarea a făcut-o Însuși Domnul Iisus Hristos cu mâinile sale și nu a folosit doar cuvântul pentru lucrare Cel care doar cu porunca a creat întreaga lume și cu două cuvinte mici l-a vindecat pe paralitic.

De asemenea, cu gura și cu mâinile și cu multă grijă vindecă Mântuitorul orbirea acestui om, încât prin lucrările Lui să ofere celor necredincioși credința sigură. A scuipat pe pământ și în felul acesta a făcut tină, folosind și pământul pentru vindecare, încât să arate că din acel praf, din care a fost creat la început întreg trupul, se creează în acest moment și partea care lipsește. O amestecă cu scuipat  și lipește astfel pupilele desfăcute, încât să aibă comunicare, ca să ne arate vădit că prin puterea gurii Lui Logosul le-a făcut pe toate. Deoarece „prin cuvântul Domnului s’au întemeiat cerurile, iar puterea lor, prin duhul gurii Sale” (Psalm 32,6), dar și pentru alt motiv vindecă Domnul cu tină: ca să-i aducă la evlavie și teamă pe cei care, puțin mai târziu urma să-L batjocorească pe Domnul, scuipându-L. Însă Domnul, Îndelungrăbdător și Multmilostiv, n-a micșorat obrăznicia celor lipsiți de minte, ci a răbdat până la sfârșit scuipările multora, Cel care le-a făcut pe toate prin scuipat.

Poruncind orbului să plece la scăldătoare să se spele, ne arată mântuirea venită prin apă, căci vedem cu adevărat când ieșim din apa tainică a Botezului cum ne strălucește lumina harului și puterea acestei taine spală necurăția și întinările păcatelor. Și astfel vedem lumina cea duhovnicească, precum orbul înseninat la față a văzut curat razele soarelui.

   Iubiți credincioși,

Să fim orbi și surzi la chemările atrăgătoare ale lumii, pentru că diavolul cu ele vrea să ne despartă pe noi de Hristos – „Lumina lumii” – așa cum a reușit întotdeauna să înșele și să orbească pe mulți, ajungând pradă chinurilor veșnice ale iadului. Să fugim din calea păcatelor, dacă vrem să scăpăm nevătămați, pentru că și Dumnezeu ne ferește și ne ajută dacă vede că și noi ne luptăm și ne ferim.

Împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, și, luminați de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *