Duminica Învierii fiicei lui Iair la Mănăstirea Curchi

În duminicii a XXV-a după Rusalii, când Sfânta Evanghelie prezintă minunea Învierii fiicei lui Iair, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat în biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, înconjurat de un sobor preoțesc.

După oficierea Sfintei Liturghii, PC Părinte Arhimandrit Siluan a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile pericopei evanghelice de astăzi.

De asemenea, Părintele Stareț a arătat că scopul minunii Învierii fiicei lui Iair este de a arăta că menirea omului este dincolo de mormânt, și anume să trăiască veşnic în iubirea Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor; iar prin săvârșirea ei, Mântuitorul a demonstrat celor de față că pentru El moartea este, totuşi, un somn.

În încheiere, PC Părinte Stareț, Arhim. Siluan, a concluzionat următoarele: „Evanghelia de astăzi, este o Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm și noi smerenia, credința și nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin!”

Alături de obștea Sfintei Mănăstiri în rugăciune au fost și numeroșii credincioși care au pășit astăzi pragul mănăstirii pentru a aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate milele şi binefacerile Sale.