Duminica dinaintea Nașterii Domnului la sfânta mănăstire Curchi

Duminica dinaintea Naşterii Domnului este numită și „Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului”, aşa cum, de altfel am auzit cu toții în Evanghelia care s-a citit astăzi şi care ne pune în faţa ochilor noştri duhovniceşti neamurile din care provine, după trup, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Cu acest frumos prilej al înainte-prăznuirii Nașterii Domnului și într-o deosebită atmosferă de sărbătoare, Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Siluan, Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Protopop de Orhei și Exarhul Mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf. Ier. Nicolae”, înconjurat de preacuvioşii părinţi preoţi şi diaconi ai Mănăstirii Curchi.

În cadrul slujbei, după momentul împărtășirii numeroşilor credincioşi prezenți cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, în aşteptarea marii sărbători a Nașterii Domnului, Părintele Arhimandrit Siluan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat înţelesurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice de la Matei 1, 1-25, ce prezintă genealogia Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, PC Părinte Stareț a arătat că Evanghelia duminicii dinaintea Naşterii Domnului exprimă aşteptarea de-a lungul generaţiilor şi pregătirea oamenilor pentru venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos şi întruparea Sa din Pururea Fecioară Maria.

În finalul slujbei, PC Părinte Stareț a adus la cunoștință celor prezenți programul special al slujbelor din perioada Praznicului Nașterii Domnului, îndemnându-i pe toți să participe după posibilitate la aceste frumoase slujbe și să se pregătească prin rugăciune și fapte bune de primirea Celui Care S-a născut din Fecioară, Hristos Dumnezeul nostru.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *