Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) la Mănăstirea Curchi

În Duminica a IV-a din Postul Mare, „a Sfântului Ioan Scărarul”, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

Duminica a patra din postul Sfintelor Paști este închinată Sf. Ioan Scararul, deoarece în această perioadă, în biserică, se citeste din lucrarea „Scara”. Aceasta duminică urmează în mod firesc, prin conținutul ei și semnificația duhovnicească, duminicii închinată Sfintei Cruci, și anticipează, prin postul și rugăciunea pe care le pune în lumina, cealaltă duminică, și anume cea a Cuvioasei Maria Egipteanca. Astăzi Biserica ne pune înainte, pe de o parte rostul credinţei noastre în Dumnezeu, iar pe de altă parte mijlocirea şi puterea rugăciunii sfinţilor în viaţa noastră.

Pericopa evanghelică a duminicii a patra din Postul Mare — ne pune în față o minune săvârșită de Mântuitorul cu un tânăr stăpânit de un duh rău. Tatăl lui l-a dus la apostoli (adică la cei nouă pe care nu-i suise cu El în muntele în care s-a schimbat la față), dar apostolii n-au putut să-l vindece. Și atunci l-a adus în fața Mântuitorului, zicându-I că de poate, să-i ajute cu ceva, ofensându-L într-un fel pe Mântuitorul Iisus.

Însă Mântuitorul, Milostiv fiind, înainte de a face ceva a spus un cuvânt foarte greu de priceput de către cei de față și care apare ca o izbucnire de mânie, de supărare: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? (Marcu 9,19). Mântuitorul Hristos arată prin acestea că acest om care i-a învinuit pe ucenici, necredincios fiind, s-a făcut cauză a netămăduirii fiului său.

Domnul Iisus și-a revenit însă îndată din supărare și cu multă smerenie a început a-l tămădui pe copil, căci, ne relatează Evanghelia, duhul „de îndată ce L-a văzut pe Iisus, a zguduit pe tânăr și acesta a căzut la pământ și s-a tăvălit spumând” (Marcu 9,20). Mântuitorul nu pune tămăduirea pe seama puterii Sale, ci pe seama credinței tatălui, căruia i-a spus: „De poți crede, toate-s cu putință celui ce crede”.

Tatăl din evanghelia de astăzi era ca unul dintre noi, care credea în puterea și existența lui Dumnezeu, dar nu avea credința destulă pe care și-ar fi dorit până la puterea minunii, ci avea o credință slabă. Tocmai acesta a fost motivul pentru care a adresat această formulă: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

„Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” (Mc. 9, 24) — este considerat a fi cel mai adecvat strigăt al firii umane în cererea de împreună — lucrare cu harul lui Dumnezeu.

Credinţa este energie, credinţa este putere şi se manifestă şi cantitativ: ai credinţă puţină sau ai credinţă multă sau ai credinţă totală. Dacă nu ai credinţă totală sau nu ai credinţă foarte multă nu poţi participa la lucrarea lui Dumnezeu pentru lucrurile foarte importante oricât ai vrea tu.(ÎPS B. Anania). „Să avem pururea prezenţa lui Dumnezeu înaintea noastră”. (Psalmul 15, 8).

La finalul slujbei numeroși credincioşi care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtăşit cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.