Cuviosul părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, zis și „Sfântul călător”

Insula  Ciprului  era  patria  minunatului  Spiridon,  care, născându-se  în anul  270  din părinţi  simpli,  era şi  el  smerit  cu  inima şi  bun  cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite  şi s-a făcut  tată  de  copii.  El  vieţuia  cu  cinste  şi  cu  plăcere  de  Dumnezeu,  urmând lui  David  în  blândeţe,  lui  Iacob  în  simplitatea  inimii şi  lui  Avraam  în  iubire  de străini.

Dar  nu  după  mulţi  ani,  murindu-i  soţia,  cu  osârdie  slujea  lui Dumnezeu  prin  fapte  bune,  iar  averea  sa  o  cheltuia  spre  odihna  străinilor.  În  lume atât  de  mult  a  plăcut  lui  Dumnezeu,  încât s-a  învrednicit  cu  darul  facerii  de minuni, căci  vindeca  tot  felul  de  boli,  din  cele  cu  anevoie  de  vindecat  şi  izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul.

Pentru  aceasta  a  fost  ales  episcop  al  cetăţii  Trimitundei,  care  era  o cetate  vestită  a  Ciprului,  în  împărăţia  marelui  Constantin şi  a  lui  Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Mergând Sfântul  Spiridon  la  cel dintâi Sfânt Sinod  a  toată  lumea  de  la  Niceea  şi, rămânând  la  o  gazdă  oarecare,  pizmăreţii  arieni  au tăiat noaptea în taină capetele celor doi cai ai lui, pe care îi avea cu sine la drum. Făcându-se  ziuă  şi văzând  sluga lui răutatea ce se făcuse de eretici, a spus Sfântului Spiridon. Iar el, nădăjduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii  ca să  pună  capetele tăiate  la  locul  lor. Şi  sluga, făcând  degrabă  ceea  ce  i  se poruncise,  a  lipit  capul  calului  celui  alb,  din  greşeală,  la  cel  negru  şi  al  celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor. Apoi  a  mers  Sfântul  Spiridon  cu  dânşii  pe  drumul său.  Poporul  se mira văzând un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat.

Atâta  dar  şi  mila  lui  Dumnezeu  erau  peste  cuviosul  acesta,  încât  în vremea  secerişului,  în  arşiţa  soarelui,  sfântul său  cap  se  arăta  plin  de  rouă răcoroasă,  ce  se  pogora  de  sus,  care  lucru s-a  arătat  în  anul  cel  din urmă  al vieţii sale. Căci  ieşind  împreună  cu  secerătorii  la  seceriş  —  pentru că  era  smerit şi  lucra  cu  mâinile  sale,  nemândrindu-se  de  înălţimea  dregătoriei  —  şi  secerând  holda  sa,  deodată,  în  ceasul  cel  mai  cumplit  al  arşiţei, s-a  rourat  capul lui, precum odinioară lâna lui Ghedeon; de care lucru toţi s-au minunat şi s-au mirat. După aceasta toţi perii capului său s-au schimbat şi unii s-au făcut galbeni,  alţii  negri,  iar  alţii  albi;  singur  Dumnezeu ştie  pentru  ce s-a făcut  aceea şi ce însemna. Iar sfântul, pipăind capul cu mâna sa cea dreaptă, a spus celor ce erau acolo, cum că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup  şi-i povăţuia  pe  toţi  la  fapte  bune,  iar  mai  vârtos  spre  dragostea  lui  Dumnezeu  şi către aproapele. După  aceasta,  trecând  nu  multe  zile,  sfântul şi  dreptul său  suflet l-a dat  în  mâinile  Domnului său, Căruia  cu  adâncă  cuvioşie  şi  cu  dreptate i-a slujit toată viaţa sa (†347). Apoi  a  fost  îngropat  cu  slavă  în  Biserica  Sfinţilor  Apostoli,  care  este în Trimitunda, unde s-a orânduit a se săvârşi pomenirea lui în toţi anii, făcându-se  multe  minuni  la  mormântul său,  întru  slava  minunatului  Dumnezeu, Celui  preamărit  întru  toţi  sfinţii Săi.

Din secolul XI, datorită ocupaţiei arabe şi apoi a celei turceşti, moaştele  Sfântului  Spiridon  au  fost  strămutate  în  taină din Trimitunda în  insula  Corfu  (Kerchira) din Marea Adriatică, unde se fac minuni până astăzi. Ele au  stat  peste  o  mie  de  ani  în  scaunul arhieresc şi datorită fumului de la lumânări s-au închis la culoare. Biserica cu moaştele Sfântului Spiridon, se află în Kerchira la 100 de metri  distanţă  de  Mitropolie,  unde  se găsesc  moaştele  Sfintei  Împărătese Teodora. Spre  deosebire  de  celelalte  Sfinte  Moaşte,  moaştele  Sfântului  Spiridon  au  o  elasticitate  deosebită.  Sfântul  Spiridon  dispare  frecvent  din  raclă, venind  la  cei  care  îi  cer  ajutorul  cu  credinţă  şi  cu  lacrimi,făcând nenumărate minuni.  De  aceea,  multe  spitale  îi  poartă  numele şi  au  în  incinta  lor  Biserica cu Hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu Sfântul său Trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul, şi îi vindecă. Ca  dovezi  ale  plecării  Sfântului  Spiridon  din  raclă,  arătăm  următoarele :

  1. Clericii şi credincioşii văd că lipseşte trupul său din raclă;
  2. Când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
  3. În fiecare  an  îi  sunt  schimbate  încălţămintele,  care  sunt  uzate  şi impregnate cu praf şi cu iarbă. Acesta  este  şi  motivul  principal,  pentru  care  Sfântul  Spiridon  este ales patronul cizmarilor.

Principalele  virtuţi  creştine,  prin  care  Sfântul  Spiridon s-a  învrednicit de atâta har şi cinste de la Dumnezeu au fost:

  1. CREDINŢA SA PUTERNICĂ în Dumnezeu, CREDINŢĂ  ORTODOXĂ, izvorâtă din dragoste creştină, rugăciune şi smerenie.
  2. Toată viaţa  sa  a  jertfit-o  lui  Dumnezeu  şi  oamenilor, ajutând pe cei săraci.
  3. Sfântul Spiridon ştia că toate darurile sunt de la Dumnezeu. El era îmbrăcat simplu şi curat şi vorbea cu modestie şi blândeţe.

Să ne rugăm Domnului, ca pentru rugăciunile Sfântului Părinte Ierarh Spiridon, să ne dea putere, ca să fim buni ucenici ai lui Hristos şi ai Sfinţilor şi să ne luptăm pentru Adevăr, într-o lume secularizată şi plină de confuzie duhovnicească. Amin.

Bibliografie: Puterea credinței. Viața și minunile Sf. Irh. Spiridon, Editura Panaghia, Vatra Dornei.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *