Cuvânt la Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena

Când a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pâraiele de sânge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfântul şi Preascumpul Sânge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ.

Sfinţii Împăraţi şi „întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfânta Elena. Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărâmând sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: „Cu acest semn vei birui”. Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfântul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecându-l în apa Tibrului, lângă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mântuirii 313. Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelaşi an, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de „Edictul de la Milan”, prin care s-a dat desăvârşită libertate tuturor creştinilor, lăsând astfel pe fiecare să creadă cum voieşte.

Mare bucurie a cuprins atunci întreaga creştinătate, văzând pe sfinţii episcopi şi preoţi ieşind de prin închisori, văzând capiştile idoleşti dărâmându-se, iar în locul lor, biserici frumoase înălţân-du-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau creştinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe creştini în arene se slobozeau, iar creştinii, umplându-se de multă bucurie, mulţumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni şi lacrimi fierbinţi. Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care deşi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrând să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe creştini şi ameninţa să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut şi era în mare mâhnire. Rugându-se mult lui Dumnezeu şi însemnându-se cu semnul crucii, toţi ostaşii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu şi l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva sciţilor, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci. Deci, dorind împăratul să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului, şi-a ales cetatea Bizantium, zidită de un grec, numit Bizas. Pe aceasta alegând-o Sfântul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, şi s-a aşezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324.

Iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stâlp înalt, având deasupra Sfânta Cruce.Tot în timpul acesta a primit şi botezul, în oraşul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, când a dat poruncă să se boteze şi ostaşii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încât o nespusă bucurie cuprinsese toată lumea. A mai dat poruncă să se înalţe în curtea palatului său o măreaţă biserică, în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărâmate de păgâni a poruncit să se zidească din nou, dându-le tuturor bani şi ajutor din destul. De la acest sfânt împărat a rămas tradiţia ca domnii creştini din toată lumea să zidească biserici şi mânăstiri şi să le înzestreze cu danii şi cu toate cele necesare. În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfâşiată de învăţătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator şi deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Deci, Sfântul Constantin îndemnat de mama sa Elena şi de mulţi episcopi dreptcredincioşi, a hotărât să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credinţă şi a condamna pe ereticul Arie şi învăţătura sa. S-au adunat acolo 318 Sfinţi Părinţi din toate marginile Imperiului de Răsărit şi de Apus, în frunte cu Sfântul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămâne nemuritoare minunile şi cuvintele pline de învăţături dogmatice ale marilor ierarhi şi sfinţi Nicolae, Spiridon şi Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod.

Atunci a fost blestemată învăţătura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfânt Sinod s-au compus primele şapte articole ale Simbolului Credinţei şi mai multe canoane bisericeşti. În anul următor, Sfânta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci şi să se închine pe Golgota şi la Mormântul Domnului, a plecat cu mulţi ostaşi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu şi, împreună cu Sfântul Macarie, episcopul Sfintei Cetăţi, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Căpăţânii a înălţat o biserică preafrumoasă, care, cu unele modi-ficări, dăinuieşte până astăzi. Deci, luând o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors înapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vârstă de 80 de ani. Marele împărat Constantin a împărăţit 42 de ani, până în anul 337, când trece la veşnicele lăcaşuri şi este înmormântat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsând Imperiul roman în stăpânirea celor trei fii ai săi. Biserica noastră îi prăznuieşte pe amândoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i „întocmai cu Apostolii” lui Hristos. El este al 32-lea împărat roman de la August.

Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintâi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfântul Constantin şi mama sa, Elena, cei „întocmai cu Apostolii”. Ei sunt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfânt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfânta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte. Dar Sfântul Constantin a ajutat mult la răspândirea creştinismului în Europa, Asia şi Africa. La porunca lui au fost trimişi misionari — episcopi şi călugări — la gurile Dunării să convertească pe înaintaşii noştri daci, dintre care unii nu ştiau de Hristos.

Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că suntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sunt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de câtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră. Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfânta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfânta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintâi împărat creştin, Sfânt şi „întocmai cu Apostolii”, tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici. Vă amintesc că am avut şi noi, românii, mari domni creştini, care după exemplul lui, au fost apărători de ţară, iubitori de pace, păzitori ai dreptei credinţe şi neîntrecuţi ctitori de biserici şi mânăstiri. Dintre aceştia amintim pe Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rareş, Vasile Lupu şi mulţi alţii.

Ce sunt evlavioasele domniţe românce, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Ştefan cel Mare, Elena lui Petru Rareş şi Ruxandra lui Alexandru Lăpuşneanu şi atâtea altele, dacă nu urmaşele Sfintei împărătese Elena? Căci ele, alături de domni, zideau biserici, ctitoreau mânăstiri, făceau danii preţioase pe la sfintele locaşuri, care se văd până astăzi. Ce este Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai lui, alături de vrednica soţie, Maria, cu cei încă şapte fii, dacă nu martiri ai lui Hristos şi apărători ai credinţei Ortodoxe în ţara noastră?

Deci, şi noi, să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfinţilor şi înaintaşilor noştri. Să apărăm cu bărbăţie dreapta credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea mulţi eretici şi urmaşi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credinţei şi să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultaţi. Ţineţi la Biserica lui Hristos, iubiţi sfintele slujbe, ascultaţi de păstori şi de mai-marii noştri rânduiţi de Dumnezeu. Apoi fiţi statornici în faptele bune, blânzi, smeriţi, paşnici şi iubitori de sfinţi, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Sfinţilor Împăraţi. Bărbaţi, urmaţi Sfântului Constantin în toate şi luaţi în viaţă toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.

Să rugăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rânduiască pace în lume, domni şi conducători înţelepţi peste popoare, întăritori ai dreptei credinţe, păstori vrednici de Evanghelie şi mântuire sufletelor noastre. Amin.

Arhim. Cleopa Ilie – „Predici la praznice împărătești și la sfinți de peste an”, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1986.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *