„Iosife, fiul lui David, nu te teme s’o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s’a zămislit într’însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor“. Iar acestea toate s’au făcut ca să se plinească ceea ce s’a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” ( Matei 1, 20-23).
Întruparea Cuvântului este cea mai mare şi cea dintâi veste de bucurie, cea mai mare veste bună pe care putea să o dea Dumnezeu omului şi cerul pământului. După cum zice Sf. Iustin Popovici, întreaga evanghelie a cerului şi a pământului se compune din aceste patru cuvinte: Logosul S-a făcut trup. După Sfântul Ioan Damaschin, numai Dumnezeul-om Hristos este singurul lucru nou sub soare. În Întrupare, potrivit Mitropolitului Hierotheos Vlachos, se vede dragostea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Această iubire dumnezeiască se manifestă personal către fiecare om, pe care îl cheamă să se întoarcă la lumina evangheliei lui Hristos.
Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit Evangheliei, S-a întrupat prin lucrarea Fecioarei și a Duhului Sfânt, în mod real. Învățătorul desăvârșit al pruncilor S-a făcut prunc împreună cu noi, zice Sf. Chiril al Ierusalimului, ca să-i mântuiască pe cei neiscusiți. Pâinea cea cerească S-a pogorât pe pământ ca să-i hrănească pe cei flămânzi.
Dumnezeu Tatăl nu a trecut cu vederea neamul care se pierdea, ci L-a trimis vindecător din ceruri pe Domnul, pe Fiul Său. Căci, întrucât moartea a intrat în lume prin fecioara Eva, la fel trebuia ca prin fecioară, sau mai ales din fecioară să se arate și viața, încât așa cum Eva a fost înșelată de șarpe, la fel și Mariei să i se aducă vestea cea bună de către Arhanghelul Gavriil.
Numai prin Întruparea şi venirea Cuvântului Tatălui în lume viaţa s-a arătat, ni s-a arătat viaţa cea veşnică nouă, muritorilor celor deznădăjduiţi, sclavi nefericiţi ai morţii ( I Ioan 1, 1-2). Această viaţă veşnică am văzut-o cu ochii noştri şi mâinile noastre au pipăit-o; pe aceasta noi, creştinii o mărturisim şi o vestim tuturor. Căci cum poate fi numită viaţă cea molipsită de moarte şi care sfârşeşte în moarte?
Sfântul Grigorie al Nyssei ajunge să spună că în noua realitate pe care o crează Hristos, El Însuşi devine şi reprezintă în cele din urmă veşmântul cel nou al omului: „Iisus, zice, este veşmântul”. Când Dumnezeu S-a făcut om, atunci Viaţa Dumnezeiască a devenit şi viaţa omului; Adevărul Dumnezeiesc a devenit adevărul şi dreptatea omului; toate cele ale lui Dumnezeu au devenit şi ale omului.
La vederea Pruncului Iisus, toți cei ce își ascuțiseră vederea minții prin lumina prorocească L-au pricepu îndată în El pe Domnul. Așa au fost Zaharia, Simeon, Ana Prorocița, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și toți cei care așteptau izbăvirea. Necredința câtorva nu micșorează puterea și însemnătatea profețiilor pregătitoare pentru Arătarea Domnului.
Necredința vine nu de la neajunsul puterii cuvântului, ci de la aceea că sufletele erau grosolane și trupești. Acum ca și atunci, pricina necredinței e una singură, zice Sf. Teofan Zăvorâtul: cufundarea în trup și deprinderea de a privi lucrurile trupește. „Cât de limpede luminează lumina lui Hristos! Iar ei nu o văd. Cine se scufundă adânc în apă, care pe deasupra e tulbure, cum va vedea soarele, chiar dacă acesta ar lumina cu lumina cea mai strălucitoare?”
Tocmai din acest motiv, noi cei care dorim să aflăm adevărul, să ieșim din această „apă” tulbure a vieții trupești și vom vedea lumina Hristos, care luminează pe tot omul ce vine în lume. Să alergăm pe calea neprihănirii, „tinerii și fecioare, bătrânii cu tinerii” (Ps. 148, 12), nu trăind în tot felul de desfrânări, ci lăudând numele lui Hristos. Pentru toți, mireasma să fie cea a rugăciunii și a faptelor bune și sfințirea trupurilor, încât Domnul, Care S-a născut din Fecioară, să spună și despre noi, bărbații care viețuiesc în nevinovăție și femeile care sunt încununate pentru aceasta: „întru ei voi locui şi voi umbla şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” ( II Cor. 6, 16). A Lui e slava în vecii vecilor. Amin.