Cuvânt de învățătură la Duminica a IV-a după Cincizecime, a sutașului

În această pericopă de la Matei, sutașul este același despre care vorbește și Luca în Evanghelia sa (Luca 7,2-3). Evanghelistul Luca ne spune că acest sutaș, după ce a trimis soli la Iisus, însuși el a venit din cauza agravării problemei, deoarece sluga sa era deja la ultima suflare (Era să moară, zice Luca 7,2), și i-ar fi zis Mântuitorului, rugându-L: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se. Şi Iisus i-a zis: Voi veni şi-l voi vindeca” (Matei 8,6). Nu și-a adus sluga sa pe pat, de exemplu, cum au procedat cei din cazul slăbănogului din Capernaum, ci a avut credința că Hristos îl poate vindeca chiar nefiind sluga sa prezentă. Credința sutașului era mai mare decât a acelora care l-au coborât pe celălalt paralitic prin acoperiș. Pentru că știa clar că doar Porunca Lui este de ajuns să-l ridice pe cel bolnav, a considerat de prisos să-l aducă acolo.

Anume din acest motiv sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face”. Auzind acestea, Iisus S’a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n’am aflat atâta credinţă!” (Matei 8,8-10).

Sutașul avea credința că dacă el, slugă a împăratului fiind, le poruncește ostașilor supuși lui, cu atât mai mult Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care poate porunci morții și bolilor, ca de la unii să se depărteze, iar la alții să vină, căci bolile trupești sunt „ostași” și „izbânditori” ai lui Dumnezeu. După ce a auzit această mărturisire sinceră, ceva nemaiîntâlnit de El până acum, Mântuitorul S-a minunat, zicând că nu a întâlnit nici la israeliteni atâta credință. Nu numai că s-a minunat, ci chiar la dat ca exemplu întregii mulțimi și altora, încât să dorească să-i urmeze râvna lui.  Lauda Mântuitorului nu s-a limitat numai la cuvinte, ci răsplătindu-i credința lui, i l-a dat pe cel bolnav vindecat.

Prin aceasta Mântuitorul a vrut de asemenea să arate, că dacă Patriarhul Iacov, prin vedenia acelei scări cerești pe care urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu, a înțeles că Dumnezeu se află în acel loc, dar nu a înțeles că Domnul se află pretutindeni prezent; atunci acest sutaș a priceput, că El, Domnul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute, este prezent în toate locurile, și numai prin cuvânt poate împlini orice lucru: zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui (Matei 8,8b).

Să auzim și noi, cei care trebuie să-L primim pe Hristos, pentru că putem să-L primim și acum. Să-l ascultăm și să luăm pildă din râvna lui, urmând și noi exemplul acestui sutaș, zice marele ierarh Ioan Gură de Aur, și să-L primim cu aceiași dispoziție largă. Pentru că și atunci când îl primim pe sărac, pe cel însetat și pe cel gol, pe Hristos îl primim și îl așezăm la masă cu noi.

Și a zis Iisus celor de față, făgăduindu-le mari daruri: „Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8,11-12). Mântuitorul folosește expresia „de la răsărit și de la apus” din motivul că nu a dorit să-i instige pe iudei la ceartă,  ci, prin aceste cuvinte, referindu-se la cei din alte neamuri, care se vor odihni împreună cu Avraam, Isaac și Iacob în Împărăția lui Dumnezeu.

Aceste cuvinte reprezintă, potrivit Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, un avertisment dat Iudeilor, care se socoteau moştenitorii exclusivi ai făgăduinţei date de Dumnezeu lui Avraam (Israel este fiul Meu cel întâi-născut, Cf. Ieșire 4,22), dar care, refuzând să primească lumina Evangheliei, urmează să fie aruncaţi în întunericul „cel mai din afară”, adică veşnic, desăvârşit, de nepătruns, unde sufletul e complet singur, în imposibilitatea comunicării cu alte suflete. Anume în acest sens Mântuitorul pomenește de Avraam, Isaac și Iacob, arătând că El nu este împotriva Legii Vechi.

Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!” Şi s’a însănătoşit servul său în ceasul acela (Matei 8,13).

În această pildă vedem împlinirea cuvintelor sfinte: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33). Deoarece a arătat multă credință și smerenie, i-a dăruit și cerul și i-a adăugat și sănătatea lui. Și cinstea lui nu se limitează numai la acestea, ci și prin faptul că a arătat cine sunt cei care vor fi scoși și vor intra în Împărăția Cerurilor. Astfel putem înțelege că mântuirea vine numai din credință și nu din ținerea Legii, căci și Iuda a fost fiul împărăției și a auzit împreună cu ceilalți ucenici că vor ședea pe cele douăsprezece scaune, dar s-a făcut fiul gheenei, în timp ce etiopianul (Fapte 8,26-39), chiar dacă era om de alt neam, dintre cei care se trăgeau „de la răsărit și de la apus”, se va bucura de cununi împreună cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob.

Pentru ca să nu se întâmple acestea și cu noi, să ne înarmăm cu fapte bune, încât de vom chiar și cădea în vreun păcat, să-l acoperim prin acestea și astfel să ne facem vrednici și să ne bucurăm și de viața cea viitoare, pe care să o dobândim cu toții cu harul și cu iubirea de oameni ale Unuia Născut Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, a Căreia este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.