„Cum să ne iubim unul pe altul”

„Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea, iar mai mare dintre toate acestea este dragostea” (1 Corinteni 13,13), spune Apostolul. Acum iubirea este în primejdie, pentru că a rămas de ea doar numele, lucrarea ei nu se află nicăieri, căci ne-am separat între noi.

Deci, ce-ar putea să facă cineva ca să ne unească? Căci a osândi este ușor, dar a arăta iubirea este lucru urât. Prin urmare, trebuie să arătăm cum vom putea să legăm o prietenie.

Pentru că acesta este lucrul care ne interesează, cum să adunăm mădularele care s-au despărțit. Fiindcă nu este simplu ceea ce căutăm, adică avem o biserică, o învățătură, și lucrul cel mai înfricoșător este că, în timp ce avem negoțuri între noi, în toate lucrurile, în cele necesare nu avem înțelegere, și în timp ce suntem în pace cu toți, ne certăm între noi. Și nu priviți la faptul că nu ne certăm în fiecare zi, ci că nu avem iubire sinceră și statornică, și este nevoie de legarea rănilor și de untdelemn. Să cugetăm că iubirea este trăsătura ucenicilor lui Hristos, că fără ea celelalte nu au nici o putere, și dacă o dorim, lucrul este ușor. Da, zice, le știm pe acestea, dar cum să reușim, ce să facem? Cum să ne iubim unul pe celălalt? Întâi de toate trebuie să le scoatem pe cele care răstoarnă iubirea, și atunci o vom sălășlui între noi.

Niciunul să nu țină minte răul, să nu fie invidios, să nu se bucure de răul altuia. Acestea sunt piedicile, în timp ce faptele care zămislesc iubirea sunt celelalte. Nu este de ajuns să le scoatem pe cele care o împiedică, ci trebuie să le arătăm și pe acestea care o nasc. Isus Sirah amintește despre faptele care pierd iubirea, și nu despre acelea care o zămislesc, vorbind de batjocură, de descoperirea tainelor și de lovitura vicleană (Înțelepciunea lui Isus Sirah 22,22). Dar la ei în chip foarte corect existau acestea, deoarece erau trupești, însă la noi să nu fie! Nu vă mișcăm prin acestea, ci prin altele. Nu avem nimic folositor fără iubire, deși există nenumărate bunuri, dar ce folos? Există bogăția, există mulțumirile fără prieteni, dar care este folosul?

Printre lucrurile lumești nu există o comoară mai bună decât prietenia, așa cum nu este nimic mai rău decât vrăjmășia. „Iubirea acoperă mulțimea de păcate” (1 Petru 4,8), dușmănia însă privește cu viclenie și la cele care nu există. Nu este de ajuns să nu fii vrăjmaș, ci trebuie să și iubești. Gândește-te că Hristos a poruncit, și lucrul acesta este de ajuns. Și suferința naște prietenii și unește. Deci, ce zici, acum nu există necazuri? Spune, cum să devenim prieteni? Nu aveți alți prieteni? Spune-mi! Cum sunt prietenii lor? Cum rămâneți prieteni? Pentru puțină vreme nimeni să nu aibă vreun vrăjmaș. Nu este mic lucrul acesta, ca nimeni să nu invidieze. Nu este cu putință să-l osândească cineva pe cel pe care nu-l invidiază. Toți locuim în aceeași lume, ne hrănim cu aceleași roade. Dar acestea sunt mărunte.

Ne bucurăm de aceleași taine, de aceeași hrană duhovnicească. Cu siguranță că faptele acestea sunt cele care ne dau dreptul să iubim. Deci, cum ne vom iubi unul pe altul, zice? Ce creează iubirea trupurilor? Strălucirea acestora. Deci, să facem sufletele noastre frumoase și vom avea dragoste unul față de altul. Pentru că nu trebuie doar să iubim, ci și să fim iubiți de ceilalți. Întâi de toate acest lucru să-l reușim, să ne iubească, și restul va fi ușor. Deci, cum se va întâmpla să ne iubească? Trebuie să devenim buni și spre aceasta să ne străduim, adică să-i avem cu noi mereu pe cei pe care-i vom iubi. Nimeni să nu se îngrijească atât, nici să dobândească bani, nici robi, nici case, cât să iubească, cât să aibe nume cinstit: „Un nume bun este mai de preț decât bogăția; cinstea este mai prețioasă decât argintul și decât aurul” (Pilde 22,1). Pentru că numele rămâne, însă bogăția se pierde.

Și bogăția este cu putință s-o dobândim, însă numele cu neputință. Cel care va dobândi faimă rea, cu greu o va alunga, însă cel sărac prin nume va ajunge degrabă bogat. Chiar dacă este cineva care are nenumărați talanți, și un altul o sută de prieteni, cel din urmă este mai bogat decât cel dintâi. Și să nu facem aceasta la întâmplare, ci s-o împlinim ca și cum am dobândi o bogăție. Și cum putem? Scriptura zice: „Graiul dulce îi înmulțește pe prieteni și limba cea bine-grăitoare îndatorează deseori la răspunsuri binevoitoare” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 6,5). Să dobândim gură lăudătoare și mod de viață sincer. Nu este cu putință să nu fie luat în seamă cel care se poartă în acest fel. Ia seama la cei care sunt în afara Bisericii, câte relații de prietenie au născocit: încuscrirea, învecinarea, înrudirea. Dar dintre toate acestea cele mai mari sunt cele care se află la noi, anume Masa aceasta este mult mai cinstită. Mulți însă dintre cei care se apropie, nici nu știu unul de altul.

Aceasta o creează faptul că suntem mulți? Deloc, ci lenevirea noastră. Cartea Faptelor Apostolilor ne spune că s-au botezat odată trei mii, și altădată cinci mii, și toți aveau un singur suflet. Acum însă, nimeni nu-l cunoaște pe fratele său și nu se rușinează, ci osândește numărul mare al credincioșilor. Cel care are mulți prieteni este nebiruit de toți, este mai puternic decât orice tiran. Nu-l păzesc pe împărat într-atât soldații, cât prietenii pe acesta, și este mai strălucitor decât împăratul. Pentru că unul este păzit de robii săi, celălalt de cei egali în cinste cu ei, unul este păzit de oamenii care nu-l voiesc și se tem de el, altul însă de oamenii care-l doresc și n-au nici o teamă. Și este cu putință să vezi un lucru vrednic de admirație: mulți într-unul și unul în mulți. Și așa cum la harpă sunetele sunt diferite, însă una este armonia și unul este cântărețul care folosește harpa, la fel și aici.

Harpa este însă iubirea, sunetele care scot ecoul sunt gândurile prietenoase care se pronunță cu afecțiune, toate arătând una și aceeași armonie și simfonie, iar muzicianul este puterea iubirii. Doar ea lovește corzile cu melodie dulce. Aș fi vrut să vă conduc într-o astfel de cetate, desigur dacă aceasta ar fi fost cu putință, unde toți ar fi fost ca un singur suflet, și acolo ați fi văzut că armonia este mai potrivită decât orice harpă și orice alăută, fără să se cânte nicio melodie neplăcută. Această melodie îi mulțumește și pe îngeri și pe Stăpânul, pe Dumnezeul Îngerilor. Aceasta ridică în picioare întreg teatrul care se află în ceruri. Ea a doborât și mânia demonilor, a supus și năvălirea patimilor. Și melodia nu supune doar patimile, dar nici nu le lasă să se înalțe, și naște multă tăcere. Pentru că așa cum la teatru toți ascultă în liniște corul instrumentelor și nu se aude nici un zgomot, la fel și printre prieteni, când iubirea atinge corzile, liniștește toate patimile și le adoarme cu desăvârșire, precum fiarele care sunt ademenite și vrăjite. În timp ce acolo unde este dușmănie există toate cele contrare. Deci, pentru puțină vreme să nu vorbim nimic despre dușmănie, să grăim despre prietenie. Dacă zici ceva necugetat, nu există nimeni care să te atace, ci toți se arată iertători. Dacă faci ceva, nimeni nu te privește cu viclenie, ci te iartă cu ușurință. Toți cei care întind mâna de ajutor sunt la îndemână, toți cei care vor să te îndrepți sunt gata să te ajute. Într-adevăr, prietenia este zid nesurpat, și nu este cu putință să fie stăpânit, nici de diavol, și cu siguranță, nici de oameni. Nu poate cădea în primejdie cel care a dobândit mulți prieteni, nu este cu putință să aibă pricină de mânie, ci doar de bucurie. El se află mereu în bucurie și mulțumire.

Nu află pricină de invidie, și nu poate să țină minte răul. Ia seama că acestea le dobândește cu ușurință, și pe cele duhovnicești și pe cele împărătești. Deci, cine ar putea să fie egal cu acesta? El este ca o cetate care are ziduri din toate părțile, în timp ce celălalt ca o cetate fără ziduri. Este o dovadă de mare înțelepciune să poți lega prietenii! Distruge prietenia și toate le-ai distrus, le-ai făcut una cu pământul! Deci, dacă înțelesul prieteniei are atâta putere, adevărul însuși câte va avea! Deci vă rog, să legăm prietenii, și acest meșteșug să-l dobândească fiecare.

Bibliografie: Sfântul Ioan Gură de Aur „Cuvinte de Aur”, volumul I, pp. 460 – 465.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *