Mesajul de felicitare al PS Siluan, Episcop de Orhei, adresat PS Ioan, Episcop de Soroca, cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc

Preasfințite Episcop Ioan, iubite confrate în Hristos,

În ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Vă aducem cele mai sincere și cordiale felicitări și urări de bine.

Vă însoțim prin rugăciunile pe care le înălţăm către Milostivul şi Atotputernicul Dumnezeu, pe Care Îl rugăm să vă dăruiască toate cele bune și de folos mântuirii sufletului, viață îndelungată și înzestrată cu multă sănătate și putere de slujire.

Totodată, îl rugăm pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, să Vă ocrotească și sprijine în lucrarea jertfelnică pe care o faceți cu dragoste părintească, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea poporului nostru binecredincios.

 

Întru mulți și fericiți ani, Preasfinția Voastră!

 Cu aleasă prețuire,

†  SILUAN,

EPISCOP DE ORHEI,

VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *