Clopotele Mănăstirii Curchi au anunțat astăzi 6/19 ianuarie – Marele Praznic al Botezului Domnului

În ziua marelui praznic al Botezului Domnului în Iordan, praznic cunoscut şi sub numele de Epifania, Teofania, Dumnezeiasca Arătare a Preasfintei Treimi sau Boboteaza așa cum este ea denumită în popor.

Prea Cuviosul Părinte Stareț Siluan, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, în prezența autorităților locale, și a numeroși credincioși a slujit Dumnezeiasca Liturghie iar la finalul slujbei, conform rânduielii, a fost săvârșită Sfințirea Mare a Apei (Aghiasma Mare), urmată de cuvântul de învățătură al Cuvioșiei Sale, care a subliniat împortanța acestei minunate zile precum și efectele binefăcătoare ale Aghiasmei pentru cei care o primesc cu credință.

Astăzi sărbătorim arătarea lui Dumnezeu în treime lăudat, sărbătorim Botezul Domnului care este începutul şi desăvârşirea Botezului nostru. Pentru că, prin Cruce şi Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a adus jertfă de bună mireasmă Tatălui ceresc, atunci când S-a înălţat la ceruri, ridicându-ne şi pe noi din moarte şi stricăciune pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. De asemenea, primim apă sfinţită, Aghiasmă Mare, deoarece astăzi este ziua în care se sfinţeşte întreaga creaţie, întreaga noastră viaţă. Căci în această zi Dumnezeu deschide cerurile şi revarsă harul Său prin trimiterea Sfântului Duh care ne reaminteşte cum Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor(Facere 1, 2) la începutul creaţiei. Sfântul Duh care, de data aceasta, rămâne permanent în viaţa noastră, aşa cum ne asigură însuşi Mântuitorul: Eu sunt cu voi in toate zilele, până la sfârşitul veacului(Matei 28, 20). Aşadar, Sfânta Aghiasmă este sfinţită prin pogorârea Sfântului Duh, aşa cum cerem la rugăciune: Şi acum, Atotputernice Doamne, trimite pe Prea Sfântul Tău Duh care sfinţeşte toate şi sfinţeşte apa aceasta. Este minunea dar şi bucuria Bisericii noastre, este iubirea negrăită a lui Dumnezeu care ne dă mărturie despre prezenţa Sa în viaţa noastră. Căci, spre deosebire de apa obişnuită, apa aceasta nu se strică. O numim Aghiasma Mare şi cu ajutorul ei sfinţim tot ceea ce ne înconjoară.

Aghiasma Mare este strâns legată de Botezul Domnului pentru că doar la acest praznic se săvârșește slujba specială de sfințire a Apei mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor.

De asemenea, Părintele Stareț a evidenţiat însemnătatea Apei sfinţite astăzi, îndemnându-i pe credincioşi să guste din aceasta timp de opt zile şi să-şi stropească locuinţele şi locurile de muncă. La Boboteaza se sfințesc apele, e o tradiție de la începutul creștinismului, este unica slujba și cea mai prețioasă și vindecatoare aghiasmă, care se ia pană la Odovania Praznicului. Se ia dupa Botezul Domnului în fiecare dimineață pe nemâncate, dar se folosește ori de câte ori avem suferințe și nevoi și boli pentru că, dupa Sfânta Impărtășanie, apa sfințită e cea mai puternică arma împotriva diavolului.

Însăși rânduiala slujbei din cadrul Praznicului Epifaniei lămurește de ce este necesar să ne împărtășim din apa sfințită la Bobotează. În sfintele rugăciuni se reliefează beneficiile Aghiasmei Mari, pentru că ne sfințește sufletele și trupurile, casele, gospodăriile, pământurile și întreg spațiul în care ne desfășurăm activitatea. Prin această sfințire și a naturii, a tot ceea ce îl înconjoară pe om, sfânta noastră biserică ne arată că Dumnezeu trebuie mărturisit și lăudat nu numai în biserică, ci și în afara ei. Trebuie să avem convingerea că apa sfințită ne vindecă, întrucât ne sporește credința și dragostea față de Dumnezeu și față de semeni. La finele slujbei de sfinţire a Aghiasmei celei Mari toţi credincioşii au fost stropiţi și binecuvântați.

Starețul Mănăstirii Curchi, le-a transmis credincioșilor prezenți: Dorim ca Boboteaza anului 2015 să însemne izvor de zâmbet acolo unde-i întristare, „Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei care aţi venit azi aici şi să vă dăruiască bucuria pe care a simţit-o Hristos Domnul când a fost mărturisit de Tatăl ca Fiu iubit şi adeverit de Duhul Sfânt în chip de porumbel“.