Minunea frescei Sfântului Dimitrie de la mănăstirea Curchi

S-a încercat de mai multe ori distrugerea picturei murale cu înfăţişarea sfântului Dimitrie de la mănăstirea Curchi, totuşi ea reapărea din nou şi din nou. Fresca reprezentându-l pe Sf. Mucenic Dimitrie în înălţimea adevărată a fost pictată mai mult de două secole în urmă, la mănăstirea Churchi din raionul Orhei.

Capela „Tuturor Sfinților” din incinta cimitirului mănăstirii

Deci să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis. Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem străini şi călători pe pământ. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi.

Biblioteca mănăstirii Curchi

Cartea veche şi mănăstirea sunt noţiuni aproape sinonime. Din momentul apariţiei, locaşurile sfinte erau importante centre de cultură, cartea fiind un atribut de nedespărţit al vieţii spirituale a comunităţii monahale. Cărţile liturgice şi de învăţătură constituiau hrana spirituală a fiecărui vieţuitor din sfintele locaşuri. Timp îndelungat mănăstirile erau principalele instituţii

Patrimoniu

Situată la 12 km de centrul raional Orhei şi la aproximativ 55 km de oraşul Chișinău, în apropierea rîuleţului Vatici, pe pantele unui deal pitoresc, acoperit preponderent cu păduri de stejar, mănăstirea Curchi se întinde pe 2 terase – în partea de sus este curtea mănăstirii, iar pe cea de jos se află