Era o familie care pornise de la puţine lucruri. Dar prin muncă cinstită a ajuns să-şi cumpere mult pământ, să aibă o livadă frumoasă, vite multe şi o casă de copii. El nu voia să aibă copii şi o tot îndemna pe soţie să facă avort, însă ea, nu voia să-i omoare şi i-a născut pe toţi.
Crescând copiii mari, a crescut şi pretenţia de a-i căsători după cei bogaţi şi nu după placul inimii lor. Pe fiica cea mai mare, au căsătorit-o cu nepotul celui mai de vază om din sat, cu nepotul primarului. Lipsa de dragoste dintre ei nu a putut fi înlocuită de ambiţia părinţilor. Au urmat fel de fel de necazuri, apoi divorţul şi căsnicia lor s-a terminat. Când a venit vremea de a o căsători pe cea de-a doua fiică, tot aşa au procedat, însă pe lângă faptul că părinţii băiatului trebuiau să fie bogaţi, mai trebuia să fie şi buni creştini, aceasta ca o garanţie că nu vor păţi cu a doua fată, ceea ce au păţit cu prima. S-a găsit un băiat din familie bogată şi credincioasă s-o ceară de soţie pe a doua fată. Părinţii bucuroşi au căsătorit-o pe fată după acest băiat, fără să ştie că acel băiat era tâlhar în ascuns.
Nu a trecut mult timp şi s-a ajuns şi cu a doua fată la divorţ. Au căsătorit-o cu altul, dar şi acela era desfrânat. Şi cu acesta a trecut prin aceleaşi chinuri, bătăi, batjocură, divorţ, şi după toate astea s-a ales şi cu un copil care, crescând a devenit şi el ca tatăl, un tâlhar. Venind rândul celei de-a treia fiică, şi-au schimbat gândul şi au zis: mai bine să fie un ţăran simplu, dar să nu fie un ţăran prost, ci unul care a stat pe lângă oamenii mai învăţaţi. Şi iată că s-a ivit unul. Tocmai ce a murit soţia unui administrator de la curtea boierului, tatăl fetei i-a trimis vorbă că-i dă fata dacă o vrea. Au căzut de acord să se facă nunta. Dar şi acesta avea vicii mai multe decât toţi la un loc: era beţiv, desfrânat şi tâlhar, din cauza aceasta i-a murit soţia. Insă, fata nu a avut de chinuit mult pentru că a început războiul din 1942-1945, iar el a murit pe front. Acuma părinţii voiau s-o căsătorească după cum credeau ei, dar ea le-a zis: de data aceasta, am să mă căsătoresc aşa cum vreau eu. Dumnezeu i-a trimis un tânăr, ce de-abia venise din armată, cu care s-a căsătorit, ducând o viaţă fericită şi aşa cum îi este plăcută şi Lui Dumnezeu.
Când lăsăm pe Dumnezeu să hotărască în locul nostru şi El să ne trimită fiinţa cu care ne potrivim şi cu care să ne căsătorim, atunci şi viaţa noastră este în armonie, o viaţa împlinită şi binecuvântată. Când nu cerem ajutorul lui Dumnezeu şi facem după cum credem noi că ne este bine, atunci Dumnezeu ne lasă să facem după capul nostru şi să trăim cu ceea ce ne-am ales. De aceea, jugul căsniciei noastre devine greu de dus, pentru că nu L-am chemat pe Dumnezeu să ne ajute să-l purtăm. Când începem viaţa căsniciei noastre după Voia şi cu binecuvantarea lui Dumnezeu, toate devin frumoase şi armonioase. Nimic nu ni se mai pare greu şi rău. Atunci iubim mai mult pentru că ne atingem de Iubirea lui Dumnezeu. Atunci răbdăm mai mult şi cu multă uşurinţă, pentru că ne împrumutăm din Îndelunga Răbdare a lui Dumnezeu. Atunci, iertăm mai mult şi nu mai este greu de a ierta, pentru că Cel Mult Iertător este lângă noi, învăţându-ne a ierta. Atunci ne sacrificăm mai mult pentru soţ, copii şi familie, pentru că sentimentul jertfei şi a sacrificiului izvorăşte din Cel ce se Jertfeşte pentru întreaga omenire. Atunci ne rugăm mai uşor, postim mai uşor, credem mai uşor şi învăţăm şi pe copilaşi să ne urmeze pilda vieţii, pentru că îL avem cu noi, pe Cel ce s-a rugat cu lacrimi de sânge, pe Cel ce a postit 40 de zile şi a învins ispita, pe Cel ce i-a încredinţat-o pe Mama Sa ucenicului Său cel iubit.
Arhim. Ilarion Argatu „Pilde și întâmplări adevărate”2011,pag.74