„Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 22,14). Cuvânt la Duminica a XIV-a după Cincizecime

Aceasta arată și Domnul în toată parabola, să ne străduim să fim nu doar dintre cei chemați, ci din cei aleși. Pentru că cei care sunt numai dintre cei chemați, nu numai că decad din lumina cea neînserată, dar și merg în întunericul cel mai dinafară, de vreme ce le sunt legate mâinile și picioarele. Căci toți au fost chemați și cu dreptate vor fi pedepsiți cei care nu au venit la credință.

Ca și pilda viei (Matei 21,33-39), și această pildă arată în primul rând nesupunerea iudeilor. Iar dacă acea pildă arată moartea lui Hristos, aceasta arată veselie de nuntă, adică Învierea Lui. Şi mai arată că aceştia şi mai rău au greşit decât cei din pilda dintâi, căci aceia i-au omorât pe cei care le cereau „roadele viei”, iar aceştia, fiind „chemaţi la nuntă”, au făcut vărsare de sânge.

„Omului împărat” i Se aseamănă Dumnezeu, că nu Se arată în ce chip este, ci în ce chip se cuvine a ni Se descoperi nouă. Deci, pentru că oameni muritori suntem fiind supuşi slăbiciunilor omeneşti, Dumnezeu ni Se arată nouă ca un „om”. Iar când umblăm ca nişte dumnezei prin har, atunci stă Dumnezeu întru adunare de dumnezei (Psalm 81,1), iar dacă vieţuim ca nişte fiare, ni Se face şi El nouă ca o „panteră” şi ca un „urs” şi ca un „leu” (Osea 13, 7-8).

Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos „face nuntă Fiului Său”, împreunând cu El tot sufletul cel frumos, că Mire este Hristos, iar Mireasă – Biserica şi sufletul cel râvnitor (Apocalipsa 19, 7; 21,2). „Slugile” care sunt trimise mai întâi sunt cei dimpreună cu Moise, cărora nu li s-au supus evreii, ci au amărât pe Dumnezeu în pustie patruzeci de ani şi n-au vrut a primi cuvântul lui Dumnezeu şi veselia cea duhovnicească. După aceea, s-au trimis alte „slugi” – Proorocii, dar şi dintre aceştia pe unii i-au omorât – cum au făcut cu Isaia -, iar pe alţii i-au pedepsit – cum au făcut cu Ieremia, pe care l-au aruncat în groapa cu noroi (Ieremia 38,6). Vedem și astăzi mulți care nu manifestă încredere în ocrotitorii și slujitorii Bisericii și uneori îi ponegresc cu dușmănie.

 Iar cei mai cumpătaţi în răutate s-au lepădat, ne spune Evanghelistul Matei, unul ducându-se „la holda sa” – adică plecându-se la viaţa cea iubitoare de trup şi desfătată, căci „holdă” este trupul fiecăruia. Iar altul, „la neguţătoria lui” – adică la viaţa cea iubitoare de câştig, căci neguţătorii sunt neam mult iubitor de câştig.

Această pildă ne arată că cei care se leapădă de „nunta” cea duhovnicească şi de împreunarea şi ospăţul cel cu Hristos, cel mai adesea fac aceasta fie pentru îndulcirile, plăcerile cele trupeşti, fie pentru patima iubirii de câştig. Intrarea la nuntă se face fără de alegere, căci darul lui Dumnezeu pe toţi ne cheamă, „şi buni şi răi”, iar viaţa pe care o duc după ce au fost chemaţi la nuntă, cei care au intrat, nu va fi fără de cercetare, ci şi foarte multă cercetare face „Împăratul” celor care, după ce au venit la credinţă se vor afla întinaţi. Deci, să ne înfricoşăm în mintea noastră, căci de nu va avea cineva viaţă curată, la nimic nu-i foloseşte doar credinţa şi nu numai că este scos afară de la nuntă, dar şi în foc este aruncat! Intrarea Împăratului pentru a-i privi și cântări pe cei de la masă este timpul judecății viitoare.

Dar cine este cel care poartă haine întinate? Cel care nu s-a îmbrăcat cu milostivirea îndurărilor, cu bunătate, cu iubire de fraţi. Căci „mulţi sunt chemaţi”, căci pe mulţi îi cheamă Dumnezeu, adică pe toţi, iar „puţini sunt aleşi”, fiindcă puţini sunt cei mântuiţi şi vrednici de a fi aleşi de Dumnezeu; întrucât „a chema” este al lui Dumnezeu, iar a fi „aleşi” sau nu, ține de noi. Deci, această pildă a celor chemați la nunta fiului de împărat s-a scris mai mult pentru iudei, căci ei au fost „chemaţi”, dar nu au fost „aleşi”, pentru că n-au ascultat.

Domnul ne-a arătat prin această pildă ce se va întâmpla cu cei vicleni care au fost chemați și s-au apropiat și s-au botezat, dar nu s-au schimbat în mai bine, nici n-au scăpat prin pocăință de poftele viclene și de patimile necurăției.

Deci, fraților, să scoatem și noi haina care este sfâșiată de beție și de îmbuibarea pântecelui, întinată de trupul și de neînfrânarea ei, și să ne îmbrăcăm așa cum ne spune Proorocul Isaia cu „veșmântul mântuirii și cu haina veseliei” (Isaia 61,10), să îmbrăcăm milostenia, smerenia, cumpătatea, blândețea, prin mijlocirea înfrânării și a înțelepciunii; așa încât să fim vrednici de chemarea și de alegerea ce ni s-a făcut. Fie ca pe aceasta cu toți s-o dobândim, cu harul și cu iubirea de oameni a Mirelui veșnic și ceresc al duhurilor noastre, „Căruia Se cuvine toată slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor Amin”.