BUCURAȚI-VĂ, HRISTOS A ÎNVIAT!

„Aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6,4)

Iubiţi fraţi şi surori,

După ce am străbătut calea binecuvântată a Sfântului și Marelui Post, a sosit vremea să preamărim și Sfânta Înviere din morți a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În mireasma sărbătorească a marelui praznic de astăzi, stăpânit de cele mai sfinte și mai înălțătoare sentimente, permiteți-mi a Vă aduce strămoșeasca și mântuitoarea veste bună a Învierii lui Hristos, taina cea mare a credinței noastre și izvorul din care izvorăsc toate bucuriile și frumusețile acestei sărbători.

Aceasta este mărturisirea ce zboară în aceste zile de pe buzele tuturor acelora care „în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat” (Galateni 3, 27).

Cum am putea oare să nu gustăm și să nu ne împărtășim și noi din aceste roade ale Învierii, când știm că Învierea lui Hristos reprezintă chezășia învierii și mântuirii noastre?

Sfântul Apostol Pavel îndemna pe creștinii din vremea sa și ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi: „Bucurați-vă pururea!” (I Tesaloniceni 5, 16).

Prin Învierea Domnului s-a încununat toată lucrarea pe care Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Iisus Hristos, a început-o de la facerea lumii, toate cele văzute sau nevăzute. De aceea, în Ziua Învierii Domnului se bucură toată creatura, se bucură cerul şi pământul, pentru că prin Înviere a fost biruită moartea, pentru că prin Înviere a biruit Hristos care este Viaţa.

Această stare de bucurie a întregii creații izbucnește atât de frumos din chemarea unei cântări de Paști: „Răsărit-a primăvara, veniți să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim!” Armonia frumoasă între lumina și strălucirea Paștilor și între lumina și prospețimea primăverii a dat naștere măiestritele versuri ale unuia din marii noștri poeți:

„Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuţi din vale

Şi doi de se-ntâlnesc în cale

Îşi zic: Hristos a înviat!”

(George Coșbuc, La Paști)

Învierea lui Hristos, înseamnă nu numai a avea în suflet icoana Sa vie și luminoasă, ci a ne sili să o descifrăm și în ființa semenului nostru. Înseamnă să avem grijă nu numai pentru binele și fericirea personală, ci și pentru binele și fericirea tuturor semenilor noștri. Mântuitorul Însuși a arătat prin fapte că învățătura Sa este trăire, jertfelnicie, dăruire și viață.

Deci, bucuraţi-vă în aceste sfinte zile că Hristos a înviat! Bucuraţi-vă că Raiul s-a deschis! Bucuraţi-vă că moartea a fost înfrântă! Bucuraţi-vă că Hristos a biruit pe vrăjmaşul nostru diavolul! Bucuraţi-vă că după trei zile Hristos S-a reîntors să petreacă cu oamenii patruzeci de zile pe pământ!

Dragi creștini,

Fie ca Dumnezeu Cel Înviat să ne dăruiască toate cele trebuincioase pentru a petrece mai departe viața pământească spre folosul sufletului, luând aminte la înalta responsabilitate creștinească.

Înnoind neîncetat puterile noastre sufletești din darurile marelui praznic al Învierii Domnului, Vă urez tuturor cordial ca și Praznicul Paștilor din acest an să vă fie spre spor duhovnicesc și spre veselie curată întru Domnul, ca noi toți – fii și fiice ai Sfintei Biserici Ortodoxe, să ne dăm cu mai multă vrednicie unii altora sărutarea dragostei pascale și într-un glas de bucurie să vestim lumii întregi că:

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cu dragoste frățească, Arhimandrit SILUAN (Șalari),

Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi,

Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri şi Viaţă Monahală”,

Protopop de Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *