„Astăzi” are importanță — „Mâine” este al lui Dumnezeu

A răsărit noul an și ar trebui să facem o dare de seamă, cum am trecut anul trecut în chip duhovnicesc. Am trecut prin necazuri, ispite, căderi, ridicări și altele. Vom fi avut cu siguranță și sporire în unele aspecte. De vreme ce ne întoarcem în anul ce a trecut, să aruncăm o privire să vedem unde am greșit, care poftă ne-a biruit, unde am cedat, unde am dat drepturi diavolului și patimilor.

Și după ce vom fi făcut această cercetare mântuitoare, va trebui să ne adunăm bine gândurile și să hotărâm să punem un început bun în noul an. Să ne refacem puterile noastre sufletești și să le săvârșim pe cele care trebuie, împotriva celor care ne-au adus înfrângeri. Acolo unde am fost biruiți, acolo unde nu am înaintat, acolo să ne împotrivim cu gânduri puternice, voință, dispoziție bună, vitejie, astfel încât cu noul an să nu pătimim aceleași, ci să biruim și să câștigăm înapoi ceea ce ne-a furat ispititorul.

Vom căuta desigur și latura cea bună, adică unde am avut sporire; la rugăciune, la blândețe, la nevoință, la priveghere, la răbdare. Și atunci vom adăuga și alte puteri duhovnicești, ca să sporim aceste bunătăți, astfel încât noul an să ne dea putința să împuținăm păcatele, căderile și să înmulțim biruințele cu ajutorul și cu Harul lui Dumnezeu. Poate că anul acesta va fi ultimul al vieții noastre. Câți oameni nu au plecat din viață în vremea care a trecut și câți alții au venit în viață! Nu știm când va veni moartea.

Cât de mult trebuie să ne preocupe cugetarea aceasta la moarte! Gândul că trebuie să ne găsească moartea pregătiți, atât cât se poate cu Harul lui Dumnezeu, ca să fim găsiți ușurați sufletește în fața înfricoșătoarei Sale judecăți. Căci această judecată nu este o glumă. Nu este o profesie în care eșuează cineva și se ocupă de alta, ca să supraviețuiască în lumea aceasta. Dacă pierdem acest joc, îl pierdem pentru totdeauna. Nu vom putea să ne întoarcem cu părere de rău, ca să punem început bun. Început bun trebuie să punem acum. „Astăzi” are importanță, „mâine” este al lui Dumnezeu.

Nenumărați sunt oamenii care au plecat din viață și au văzut adevărul cum se dezvăluie în fața lor, se deschide veșnicia, pe care nu o înțeleseseră bine; mai degrabă nu au conștientizat ce înseamnă viața veșnică după moarte. Astfel, s-au aflat dintr-odată în fața fenomenului veșniciei și s-au mirat cum de s-a întâmplat asta. „Dar nu mă așteptam! Dacă știam, mă pocăiam”. „Nu știai că mori, omule? Dacă ești creștin, nu cunoști legea, nu ai citit, nu ai auzit că pe om îl așteaptă moartea sigură și după aceea Judecata?”.

Și cine poate spune că nu cunoaște fie puține, fie multe despre acest subiect? Mai ales noi, monahii, suntem atât de luminați în acest subiect! O spune și viața noastră, căci este o viață de pocăință, o viață care strigă că există după moarte viața veșnică și că vom întâlni această mare, înfricoșătoare, cea de pe urmă judecată. Cunoaștem aceasta, dar nu avem puterea să privim în ochi, deoarece conștiința nu ne dă încredințare lăuntrică, nu ne dă curajul să privim în față pe judecător și hotărârea acestuia. Primul judecător este conștiința. Această primă osândire nu ne dă curajul, posibilitatea și ușurința să ajungem la marea și înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu.

Vedem un om pe moarte. Nu poate vorbi, să spună ce gândește, ce mustrări are, dacă simte deznădejde înlăuntrul său, dacă este pregătit sau nu, dacă și-a cercetat sau nu păcatele sale, cum va trece vămile grele ale demonilor, dacă se va împiedica și se va afla jos în întuneric, fără nici măcar să apuce să urce la judecata lui Dumnezeu! În acel ceas vine diavolul și îi aduce atâta frică, astfel încât să-l arunce în deznădejde. Se gândește că dacă nu va trece de judecata lui Dumnezeu, vor fi oare niște oameni sfinți, care să mijlocească pentru sufletul său. Se gândește cum va vedea oare fața lui Hristos? Dumnezeieștii Lui ochi îl vor privi cu seninătate, mângâietori, înainte de a rosti hotărârea Sa? Sau poate va înfrunta întoarcerea ochilor Săi, lucru ce va însemna hotărârea ce osâdește la iadul cel veșnic!

Dacă cineva se află lângă acest om aflat pe moarte, potrivit cu cunoașterea pe care o are despre acest subiect, va fi și folosul ce îl va primi. Așa cum se întâmplă cu doi oameni ce deschid o carte. Cel necărturar va vedea litere goale, fără să înțeleagă nimic. Iar cel erudit se va cufunda în cele scrise în carte și va primi mult folos. La fel se întâmplă și atunci când ne aflăm lângă cineva care pleacă din această viață. Unul îl privește cu indiferență: „Ei, moare omul, fiindcă i-a venit ceasul”. Nimic important nu se petrece înlăuntrul său. Un altul însă, care cunoaște bine lucrurile, ce înseamnă moarte și ce se petrece după moarte, unul ca acesta se gândește că și el va ajunge la acel ceas și în locul celui care pleacă în cealaltă lume. Acestea le cugetă cel care mintea trează, dumnezeiasca luminare, pregătirea duhovnicească și se folosește.

sursa: marturieathonita.ro — Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.