Arhimandrit Siluan (Șalari): Prin cruce lepădăm şi omorâm păcatul, şi în locul păcatului sădim virtuţile

„Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1,18). Cuvânt la marele Praznic al Înălțării Sfintei Cruci

Iubiți frați întru Hristos,

N-a trecut o săptămână de când am prăznuit pe Născătoarea Celui Care a purtat Crucea pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi „sabia trecută prin sufletul ei” (Luca 2, 33) iat-o acum prăznuită. Şi odată cu ea, toată istoria mântuirii noastre.

Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstiri Sfintei Cruci este Înălțării Sfintei Cruci (Stavrofania).

Astăzi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci, şi anume: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, prin anul 335. Apoi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni,  pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu multă cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor. Istoricul aflării Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul este următorul: Dezgroparea Crucii originale a avut loc în anul 327 şi se datorează stăruinţelor împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, conform unei tradiţii pioase consemnate de mulţi istorici bisericeşti, cum ar fi: Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului, etc. Evreii au îngropat crucea Domnului, precum şi piroanele Lui, mormântul, etc.

Acestea au rămas îngropate până în anul 327, în zilele marelui împărat Constantin, care a fost cel dintâi împărat creştin. Acest împărat a primit religia cea adevărată, credinţa în Iisus Hristos printr-o minune dumnezeiască. El trebuia să intre în război cu Maxenţiu, împăratul Romei, care a avut mulţime de ostaşi bine înarmaţi, iar Constantin avea puţini, din care cauză era întristat şi se înspăimânta cu gândul, neştiind cum să-l biruiască. Într-o zi, i s-a arătat pe cer chipul Sfintei Cruci, strălucind mai mult decât lumina soarelui şi pe acea cruce scria: „en touto nika – cu acest semn vei birui, sau prin acest semn vei învinge”, în limba latină: „in hoc signo vinces”. Constantin când a văzut acest semn s-a veselit şi a prins curaj, a poruncit să se facă cruci, să le pună pe steaguri şi să pornească la război. Bătălia s-a dat la Podul Vulturului de lângă Roma în 312. Constantin avea 20.000 de soldaţi, iar Maxenţiu 150.000 şi el devine împărat al Imperiului roman. Ajuns împărat, mama sa Elena porneşte o expediţie în Ţara Sfântă ca să găsească Sfânta Cruce.

Ea a fost întâmpinată de episcopul Macarie al Ierusalimului. Acesta a făcut rugăciuni către Dumnezeu, ca să i se descopere locul unde a fost răstignit Mântuitorul, pe Golgota. În urma rugăciunilor s-a descoperit locul. Conform celor relatate de istoricii bisericeşti, pe locul unde a fost îngropată Crucea Domnlului şi crucile celor doi tâlhari între care a fost răstignit Iisus, împăratul Adrian a zidit un templu păgân, pe care împărăteasa l-a dărâmat şi în urma săpăturilor arheologice, s-au găsit trei cruci: una a Domnului şi două a celor doi tâlhari. Au găsit şi piroanele cu care Iisus a fost pironit pe Cruce. Mare bucurie a avut Sfânta Elena când a găsit Sfânta Cruce, unde pe loc s-a şi produs o minune. Murise de curând în Ierusalim o fată de neam mare şi episcopul Macarie a atins Sfânta Cruce de ea, iar fata a înviat de îndată şi umbla sănătoasă, mulţumind lui Dumnezeu cu glas mare şi propovăduind puterea Sfintei Cruci.

În urma acestor evenimente Sfânta Cruce a fost înălţată în biserica Sfântului Mormânt în anul 335. Sfânta Cruce este instrumentul binecuvântat al mântuirii noastre. Crucea a fost sfinţită prin sângele dumnzeiesc scurs pe ea şi a devenit instrument de mântuire.

Semnul Sfintei Cruci este cea mai simplă rugăciune, care însoţeşte alte rugăciuni. Atunci când creştinul se închină cere ajutor de la Dumnezeu, fiind încredinţat că acest semn al biruinţei, sfinţit prin jertfa lui Hristos, îşi va revărsa puterea ocrotitoare şi asupra lui. Prin Sf. Cruce se preamăreşte Dumnezeu şi I se aduce mulţumire. Ba mai mult, prin acest semn, noi ne dăruim lui Dumnezeu, plinind astfel cea mai aleasă rugăciune. Pun pecetea Treimii, prin cele trei degete, pe fruntea mea, sălaşul minţii şi o încredinţez lui Dumnezeu. Astfel, ea va fi ferită de săgeţile vicleanului. Îmi pecetluiesc apoi inima, sălaşul sentimentului, al iubirii, pe care o îndrept tot spre creator. Dăruiesc apoi lui Dumnezeu şi puterile mele trupeşti, simbolizate prin umeri, atunci când însemn şi pe ei cu pecetea Crucii. Căci prin semnul Sf. Cruci ni se dau harurile Sf. Duh, se alungă orice putere demonică sau ispită a celui rău din viaţa credinciosului. De la această mare minune a răstignirii Domnului pe cruce, ea a devenit „păzitoare a toată lumea. Deci, să căutăm leacurile ce izvorăsc din Sfânta Cruce. Cel mai mare leac este însăşi viaţa noastră. Prin cruce noi lepădăm şi omorâm păcatul, şi în locul păcatului sădim virtuţile, adică florile Duhului Sfânt, căci virtuţile izvorăsc din inima noastră, dar prin ploaia harului lui Dumnezeu.

Să ne închinăm Sfintei Cruci şi să-i zicem: ,, Bucură-te Preacinstită şi de viaţă făcătoare Cruce a Domnului care alungi pe diavol cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos şi te-a dăruit nouă pe tine să ne apărăm cu puterea ta. O, Răstignitul nostru, Hristoase, câte bătăi şi loviri, câte scuipări şi batjocuri ai răbdat pentru mântuirea noastră şi pe cruce ai fost pironit, dar pe toate acestea le-ai socotit de mare cinste şi le-ai căutat să le rabzi, ajută-ne şi nouă să răbdăm durerile ce vin din pricina păcatelor noastre căci acestea însemnează să ne luăm şi noi crucea suferinţelor şi să te urmăm pe Tine, Hristoase. Ajută-ne să nu lepădăm crucea noastră şi să urmăm crucii Tale şi la Tine să ajungem, la lăcaşurile cele cereşti unde să ne bucuri şi pe noi împreună cu Maica Ta, cu sfinţii, cu apostolii, cu mucenicii, cu cuvioşii şi cu drepţii în viaţa cea veşnică. Amin!

Arhimandrit SILUAN (Șalari)