A treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

În cea de-a treia zi a Săptămânii Duhovnicești de la începutul Postului Mare, PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit cea de-a treia parte a „Canonului lacrimilor” Sfântului Andrei Criteanul, monument al imnografiei creştine răsăritene.

În călătoria spre Înviere, monahii și pelerinii veniți la Sfânta Mănăstire au gustat și în această seară din dulceața acestei bogății duhovnicești a Canonului Sfântului Andrei Cretanul, care reprezintă o înviere personală a fiecărui suflet și un adevărat îndemn de trezire a conștiinței morale din moartea păcatului și a fărădelegii.

Părintele Stareț a săvârșit această slujbă unică pe parcursul anului bisericesc în biserica mănăstirii cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, fiind înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii, precum și de numeroși credincioși.

Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru rugăciunile Sfântului Andrei Criteanul, să sălășluiască și în inimile noastre, ca să ne dea tuturor în calea mântuirii și a pocăinței puterea să simțim în sufletele noastre roadele adevăratei pocăințe, așa încât să fie după cum ne învață și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Noi dăruim ceea ce avem, postirea, ca să primim ceea ce nu avem, nepătimirea.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *